Gruparea lui “Taxi”. Împreună la puşcărie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Ultimul traficant de minore, capturat după 6 ani

Gruparea lui “Taxi”. Împreună la puşcărie

• Liviu Ionel Jantea, zis “Bălăşică”, a fost adus sub escortă din Italia, în baza unui mandat de arestare european emis în luna ianuarie anul trecut • infractorul de 25 de ani a fost arestat şi trimis în judecată pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi proxenetism • el era căutat de şase ani • membru al grupării de romi proxeneţi condusă de Ionel Ion, zis “Taxi”, din comuna Viziru, Jantea a racolat şi a dus “la produs” inclusiv minore cu vârste între 13 şi 16 ani • ceilalţi membri ai grupării, printre care “Polonic”, “Pişpirica”, Zoro şi Zabar, au primit pedepse de până la 9 ani şi 4 luni de închisoare, după ce au pledat “vinovat” • grupul infracţional îşi întinsese “tentaculele” în Marea Britanie, Spania, Italia, Germania, Austria şi Elveţia

 

Desfiinţată în anul 2011 de către procurorii DIICOT Brăila, gruparea lui Ionel Ion, zis “Taxi”, continuă să se afle în atenţia autorităţilor judiciare. Ultimul membru al grupului infracţional, care se ascundea în Italia, a fost capturat şi adus în România, în luna ianuarie, iar acum a fost dat pe mâna judecătorilor brăileni, sub trei capete de acuzare: aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi proxenetism. Liviu Ionel Jantea, zis “Bălăşică”, este acuzat că a racolat minore şi tinere pe care le-a pus să se prostitueze pe Şoseaua de Centură a Brăilei şi în municipiul Constanţa. Tot el i-a sprijinit pe membrii grupării şi a încălcat legea şi în Italia, unde a fost arestat de două ori. “Bălăşică” a fost hăituit de Interpol aproape un an de zile, până să fie prins şi încarcerat. 

 

Au abandonat şcoala şi au fost racolate de gruparea “Taxi”

Gruparea lui “Taxi” a fost una dintre cele mai mari “afaceri” cu carne vie destructurată în ultimii ani de către procurorii brăileni. Încă înainte de anul 2011, precizează procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Brăila, apăruseră informaţii în legătură cu gruparea temutului “peşte” Ionel Ion, zis “Taxi”, membru al clanului de romi din comuna Viziru, care se ocupa cu traficul de fiinţe umane, atât în ţară, cât şi în străinătate. Ofiţerii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Terorism (SCCO) Brăila au probat ulterior faptul că membrii reţelei conduse de “Taxi” “exploatau sexual mai multe tinere minore pe care le racolau din mediul rural”, în baza unor promisiuni false de căsătorie sau profitând de naivitatea acestora. Procurorii DIICOT precizează:

“Tinerele racolate de către Ion Ionel erau minore care au abandonat cursurile şcolare şi pe care le racola după ce le aborda telefonic, pe messenger sau îi erau prezentate de persoane din anturajul său. Iniţial, Ion Ionel începea relaţii de prietenie sau concubinaj, ulterior determinându-le, prin ameninţări cu agresiuni fizice, să practice prostituţia în folosul său. Acestea erau forţate să practice prostituţia în municipiul Brăila, pe centura oraşului sau în apartamentele pe care le închiria în municipiul Brăila”.

“Taxi” făcea parte dintr-o reţea de trafic de persoane de tip familial, coordonând activitatea infracţională a tuturor membrilor reţelei. Până la finalizarea anchetei, au fost identificaţi nu mai puţin de 12 membri ai grupării: Ionel Ion (zis “Taxi”, zis “Cosmin”, zis “Ionuţ”), Nicolae Radian Ion (zis “Iulian”, zis “Ionuţ”, zis “Nenei”, zis “Cosmin”), Somna Ion, Stanca Ion (zisă “Aneta”), Nicolae Ion (zis “Nicu”, zis “Cosmin”, zis “Robertino”, zis “Ionuţ”, zis “Cornel ăla Mare”, zis “Târnăcop”, zis “Polonic”, zis “Albert”, zis “Samurai”), Florinel Alin Ion (zis “Florin”, zis Laurenţiu”, zis Cosmin”, zis “Cornel ăla Mic”), Zoro Tagariciu (zis “Mortu”, zis “Vasile”, zis “State”), Liviu Ionel Jantea (zis “Bălăşică”, individ capturat abia în ianuarie a.c.), Andra Ramona Jantea (zisă “Pişpirica”), Mihaela Vişan, Veronica Maria Bârcă (zisă “Claudia”) şi Tamer Elvis Dumitru. Ulterior, a fost pus sub acuzaţie şi Sava Zabar Avram, zis “Muti”. 

Rude apropiate - fraţi, unchi, nepoţi, concubine -, membrii clanului de romi de la Viziru aveau roluri bine stabilite în cadrul reţelei. Unii se ocupau cu racolarea victimelor, alţii cu supravegherea, transportul şi cazarea - toate aceste activităţi având un singur scop: exploatarea sexuală a minorelor căzute în plasa traficanţilor de carne vie. “Mâna dreaptă” a lui “Taxi” era concubina acestuia, Mihaela Vişan, care se ocupa cu supravegherea şi cazarea victimelor racolate de iubitul ei. Tot ea se ocupa şi de găsirea clienţilor care să le umple buzunarele “peştilor”.

Victimele erau cazate atât în comuna Viziru, în ţigănie, cât şi în apartamente închiriate în municipiul Brăila, unde locuiau împreună cu traficanţii de carne vie. Erau supravegheate permanent, iar “peştii” foloseau cartele SIM pe care le schimbau la intervale scurte de timp, ca să nu fie identificaţi şi să nu le fie ascultate telefoanele. De asemenea, traficanţii de la Viziru foloseau foarte multe pseudonime sau porecle. Nicolae Ion, spre exemplu, folosea zece pseudonime. Nu e de mirare că anchetatorilor le-a fost greu să-i dovedească.

În ianuarie 2015, Tribunalul Brăia i-a condamnat pe 11 membri ai grupării lui “Taxi” la pedepse cuprinse între 1 an şi 10 luni şi 9 ani şi 4 luni de închisoare. Ionel Ion, zis “Taxi”, şeful grupării, a primit 8 ani şi 10 luni închisoare, iar Nicolae Ion a primit cel mai mult, 9 ani şi 4 luni de închisoare, “pe muchie”. Sentinţa a rămas definitivă în acelaşi an, la Curtea de Apel Galaţi. Culmea, după ce ani la rând negaseră acuzaţiile, membrii grupului infracţional au recunoscut la unison acuzaţiile în faţa judecătorului, la tribunal, ca să li se reducă din pedepse, potrivit art. 375 din Codul de procedură penală (procedura recunoaşterii învinuirii).

 

“Bălăşică”, arestat de două ori în Italia

Întrucât Liviu Ionel Jantea, zis “Bălăşică”, şi alţi doi suspecţi, Georgeta Fogor şi Vasile Dumitru, nu au putut fi găsiţi şi audiaţi, procurorii DIICOT au dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor.

Procurorii DIICOT precizează că “Bălăşică” a aderat la grupul infracţional al lui “Taxi” în anul 2010, iar din 2011 a sprijinit efectiv grupul constituit de Ionel Ion, împreună cu Mihaela Vişan, Somna Ion şi Nicolae Radian Ion “în scopul obţinerii de foloase patrimoniale de pe urma exploatării unor tinere, minore şi majore”, pe care le-au îndemnat şi obligat să practice prostituţia.

Deşi tânăr, Liviu Ionel Jantea are multiple condamnări în cazier, pronunţate atât în ţară cât şi în străinătate, nefiind însă recidivist. “Bălăşică” a fost arestat în Italia în două rânduri (22 martie - 9 mai 2011 şi 27 martie - 19 iunie 2014) şi a fost anchetat pentru că a obligat-o pe românca Mihaela C. la practicarea prostituţiei.

Potrivit procurorilor DIICOT Brăila, din anul 2014, Jantea s-a sustras de la urmărirea penală, cu toate că ştia că este căutat pentru implicarea în dosarul “Taxi”. Până să fie dat în consemn la frontieră, pe 4 noiembrie 2014, anchetatorii au solicitat relaţii la mai toate instituţiile, ca să dea de urma traficantului de minori de la Viziru: Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Brăila, Serviciul Public Comunitar de Eliberare şi Evidenţă a Paşapoartelor - Instituţia Prefectului Brăila, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, MAI - Centrul de Cooperare Polţienească Internaţinală şi IGPF - Direcţia de Combatere a Migraţiei Ilegale şi Infracţionalităţii Transfrontaliere.

“Întrucât membrii familiei inculpatului susţineau că acesta era arestat pe teritoriul Italiei, a fost formulată o cerere de asistenţă către autorităţile italiene, pentru obţinerea de informaţii referitoare la Jantea Liviu Ionel. Prin adresa Biroului ataşatului de Afaceri Interne din cadrul Ambasadei României în Italia s-a comunicat că Jantea Liviu Ionel a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 4 luni şi 20 de zile, fiind pus în libertate la data de 27 iulie 2014”, precizează procurorii DIICOT.

În anul 2015, apoi şi în 2016, s-au reluat demersurile pentru căutarea proxenetului, acesta fiind  căutat, de mai multe ori, inclusiv la domiciliul din comuna Viziru. Rudele de la Viziru susţineau că se află în continuare în Italia. Anchetatorii şi-au dat seama că “Bălăşică” se ascundea înadins, ştiind că îl paşte puşcăria dacă se întoarce în ţară.

În aceste împrejurări, DIICOT - Biroul Teritorial Brăila a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi arestarea preventivă în lipsă a fugarului. Pe 25 ianuarie 2016, Tribunalul Brăila a emis mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Liviu Ionel Jantea, valabil 30 de zile de la data prinderii şi încarcerării. Două luni mai târziu, a fost emis un mandat european de arestare, iar la data de 13 ianuarie 2017 (zi cu ghinion pentru “Bălăşică”!) traficantul de minori a fost adus sub escortă în ţară, fiind încarcerat în Arestul IPJ Brăila.

 

Jantea, traficant de minori şi proxenet

Complicele lui “Taxi” nu era căutat fără motiv de către DIICOT, de atâta amar de vreme. Potrivit dosarului penal instrumentat de procurori, în anul 2008, Liviu Ionel Jantea a racolat-o pe o minoră în vârstă de 13 ani (!), Florentina H., cu care a şi trăit în concubinaj, şi a determinat-o, împreună cu sora sa, Andra Ramona Jantea, să practice prostituţia. Câştigurile obţinute erau împărţite între cei doi fraţi proxeneţi.

În anul 2010, Jantea a racolat-o pe o minoră în vârstă de 16 ani, Ionela B., în scopul practicării prostituţiei, făcându-i promisiuni false de căsătorie. A cazat-o în comuna Viziru, după care a îndemnat-o să se prostitueze în judeţele Brăila şi Constanţa, în perioada 2010 - 2011. Acelaşi individ a preluat-o pe o altă minoră, Aurora L., în vârstă de 15 ani - care părăsise locuinţa pe fondul neînţelegerilor cu tatăl adoptiv - şi i-a înlesnit practicarea prostituţiei pe stradă, în zona Şoselei de Centură a municipiului Brăila şi în municipiul Constanţa, cu implicarea altor membri ai grupării.

“Bălăşică” a mai recrutat-o pe Florenţa R., a găzduit-o la domiciliul mamei sale, Somna Ion, de la Viziru, şi a îndemnat-o să practice prostituţia în Anglia şi Elveţia, în perioada anilor 2011 - 2012, obţinând foloase patrimoniale, precizează acuzarea. Acelaşi individ a înlesnit practicarea prostituţiei de către Alexandra N., atât în ţară, cât şi pe teritoriul Angliei şi a încercat să o racoleze şi să o determine să practice prostituţia pe o altă tânără, Raluca E.

Procurorii DIICOT precizează cât se poate de clar că inculpatul Liviu Ionel Jantea a aderat la gruparea lui “Taxi” în anul 2010 şi că, din anul 2011, i-a sprijinit în mod nemijlocit pe membrii acesteia, atât în ţară cât şi în străinătate. Printre altele, Jantea îi transporta pe proxeneţi şi pe fetele racolate de aceştia şi se ocupa cu supravegherea victimelor, pe Centura Brăilei şi în municipiul Constanţa.

Liviu Ionel Jantea, zis “Bălăşică”, a fost audiat pe data de 20 ianuarie 2017, după ce a fost adus din Italia. A recunoscut în parte faptele puse pe seama sa, motivând că a trecut multă vreme de la comiterea lor. Acum va trebui să dea socoteală în faţa judecătorului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro