Groapa-belea de pe Şoseaua de Centură | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Groapa-belea de pe Şoseaua de Centură

• şoferii nu se pot bucura de covorul asfaltic turnat recent, din cauza unei spărturi de mari dimensiuni apărute în dreptul liniei de tramvai • Primăria spune că problema ar fi trebuit rezolvată deja, însă firma “Tancrad” întârzie să facă reparaţiile necesare deoarece i s-au defectat nişte utilaje

 

Aflată în administrarea Primăriei Brăila, porţiunea din Şoseaua de Centură cuprinsă între Şos. Buzăului şi Şos. Vizirului a fost reabilitată de curând, prin turnarea unui nou covor asfaltic pe toată suprafaţa carosabilului. Bucuria şoferilor că au scăpat, în sfârşit, de gropi şi se poate circula în condiţii decente ţine însă doar până când ajung la trecerea la nivel peste linia de tramvai. Spărturile din asfalt au format acolo o groapă de mari dimensiuni, care îi obligă pe toţi conducătorii auto să frâneze pentru a nu-şi distruge autoturismele. Unii preferă chiar să ocolească nedoritul obstacol ieşind de pe carosabil şi rulând pe acostamentul şoselei.

La nivelul Primăriei Brăila se cunoaşte de mai mult timp acest inconvenient şi s-a făcut deja comandă către firma care se ocupă cu repararea străzilor, să astupe groapa din dreptul liniei de tramvai şi să aducă acea trecere la nivelul carosabilului. Cel puţin aşa ne-a informat directorul Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei, Marius Termegan. “S-a făcut comandă către firma Tancrad încă de săptămâna trecută, iar până în momentul de faţă, conform graficului de lucrări, problema de la linia de tramvai care traversează Şoseaua de Centură ar fi trebuit să fie deja rezolvată. Nu s-a întâmplat acest lucru, deoarece societatea în cauză se confruntă cu defectarea unor utilaje. Ni s-au dat asigurări că lucrările vor fi efectuate în zilele următoare”, ne-a declarat directorul Termegan.

Acesta ne-a mai informat că firma “Tancrad” a fost notificată să facă reparaţii şi la alte două traversări peste liniile de tramvai din municipiu, mai exact la cea de pe Şos. Buzăului, din zona Parcului Monument, şi la cea de la intersecţia bulevardului Independenţei cu Str. Şcolilor. Acestea urmează să intre în lucru după ce se va finaliza reparaţia de pe Şoseaua de Centură.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro