Desi campania electorala pentru alegerile locale bate la usa, nu trebuie sa fii un foarte atent observator ca sa remarci ca sfirsitul de saptamina e sfint: pace si liniste. Si asta nu pentru ca duminica (sau simbata, pentru unele mici minoritati religioase) ar fi zi de sarbatoare, ci, mai degraba, din cauza extinderii programului de functionare a Parlamentului - unde week-end-ul incepe joi la amiaza. Asa se face ca scena politica lincezeste in aceste zile, televiziunile de stiri difuzeaza documentare, ziarele trec pe reportaje si informatii de timp liber, iar radiourile dau mai multa muzica. Acum, criza de subiecte este data de lipsa de comunicare a partidelor: fiecare ii asteapta pe ceilalti sa anunte primii candidatii la locale. Cu citeva exceptii, politicienii au impresia ca e suficient ca, doar cu doua luni inainte de primul tur, sa arunce "victimele" la bataie, iar alegatorii se vor imbulzi sa bata matanii in fata lor cu stampilele de vot in miini. In lipsa unei asemenea imagini de veritabila si neaosa competitie politica, subiectele sfirsiturilor de saptamina au fost - si inca mai sint - terne. Din cind in cind insa, ne-am obisnuit sa vina presedintele sa invioreze somnolenta comentatorilor abonati la talk-show-uri. Asteptarea a meritat, pentru ca ultimul subiect a fost unul dintre cele mai siropoase. Adversarii declarati ai sefului statului vor avea destui euro de incasat la "tonomate" o luna de-acum incolo, iar sustinatorii s-au intrecut in a-i gasi scuze. Dar nici unii, nici altii nu recunosc ca de la Cotroceni li s-a livrat la timp inca o tema numai buna de despicat firu-n 16, taman in pragul inca unui sfirsit de saptamina ce se anunta mai plictisitor decit toate. Presedintele a rabufnit pe motiv ca atacurile la adresa lui s-au inmultit peste masura in mass-media lui Voiculescu, ca figura si gesturile sale sint parodiate pina la derizoriu la unele televiziuni centrale si ca nici fiica-sa nu a scapat, fiind taxata pentru patru dezacorduri si ezitari in exprimare. Seful statului are si n-are dreptate, daca e sa dam crezare in egala masura sustinatorilor si adversarilor sai. Totusi, el a cazut in pacatul universal romanesc de a generaliza o situatie particulara la o intreaga breasla. Faptul ca un medic greseste un diagnostic nu inseamna ca toti isi imbolnavesc pacientii. Daca un politist este prins luind mita, nu este corect sa spui ca toti iau. Chiar si imaginile parlamentarilor filmati sau fotografiati dormind ori in timpul dezbaterilor contrazic faptul ca Legislativul are program de somn. La fel, si Traian Basescu a bagat toata presa in aceeasi oala pentru ispravile unor jurnalisti care au schimbat obiectivitatea pe patima. Citeva ore mai tirziu, el a revenit si a strecurat ingredientele aruncate de-a valma in oala, dar gestul e tardiv, iar greseala e marcanta: romanii au vazut un presedinte pe punctul de a-si pierde stapinirea de sine.