• încercarea de modificare a legii de către PNL pentru ca președintele Klaus Iohannis să poată candida pe listele de la Senat, fără să fie nevoit să demisioneze din funcție, nu a fost deloc bine primită de societatea civilă, însă nici de politicienii brăileni • atât europarlamentarul Mihai Tudose, președintele Consiliului Național al PSD cât și Francisk Iulian Chiriac, președintele PSD Brăila, au subliniat că social-democrații nu vor fi de acord cu așa ceva • nici tabăra AUR Brăila nu s-a arătat deloc surprinsă de încercarea PNL-iștilor de a-l favoriza pe Iohannis, însă cu precizarea că un asemenea gest înseamnă un atac la democrație • liderul PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a punctat că nu știe nimic în mod oficial despre vreo candidatură a președintelui Klaus Iohannis pentru a comenta subiectul
Deși PNL-iștii au cam bătut în retragere pe subiectul modificării Legii 208/2015 pentru ca președintele Klaus Iohannis să poată candida la un post de senator fără să fie nevoit să demisioneze din funcția actuală în prealabil, subiectul a avut ecou pe scena politică locală. Parlamentarii și politicienii brăileni nu s-au arătat deloc încântați de mutarea liberalilor în acest caz.
Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” și întrebat în legătură cu pregătirile pentru a elibera obstacolele din calea candidaturii lui Iohannis la Parlament, eurodeputatul Mihai Tudose, care este președintele Consiliului Național al social-democrtaților, a afirmat că PSD-iștii nu vor fi de acord cu așa ceva. Acesta a făcut referire la episodul din 2004 când chiar tabăra sa a recurs la o schemă similară pentru ca Ion Iliescu, președinte în exercițiu la vremea respectivă, să poată candida pentru funcția de senator, fiind extrem de criticați.
”Noi am fost acuzați în 2004 de o serie de chestii. PSD-ul de atunci, da? Iar PNL-ul de atunci a făcut ca toate alea «că nu e bine»! 1) PSD-ul de astăzi nu mai este PSD-ul din 2004. 2) Nu reprezintă o prioritate pentru țară din câte înțelegem noi. Dacă PNL consideră că asta este o prioritate pentru țară să și-o facă, să și-o voteze și așa mai departe. 3) Dacă mergem pe logica de a nu îngrădi drepturile electorale cuiva, atunci haideți să facem o treabă serioasă, pentru că trebuie să ne gândim că mai sunt o mulțime de alte categorii profesionale care nu pot candida. Magistrații, spre exemplu. Tot sistemul de Justiție. Tot sistemul de Securitate, Ordine și Apărare. Nici militarii nu pot, dar și-au asumat, săracii, treaba asta, da?”, a declarat Tudose.
Mai mult, europarlamentarul a atras atenția că la Alegerile Locale din acest an, PNL-iștii nu au avut o problemă cu faptul că prefecții care au dorit să candideze nu au avut decât să demisioneze din funcții pentru a face acest lucru.
”Să faci o lege doar pentru un om numai atunci când este vorba doar despre un om de-al tău, eu cred că nu se încadrează deloc în prioritățile României. Așa am considerat noi. A fost un vot, a fost unanimitate. După cum ați observat, nimeni nu s-a antepronunțat. Am discutat în cadrul partidului și asta a fost decizia. Acum, eu nu am înțeles, dacă era o lege așa de «bună», de ce nu au promovat-o? Că văd că e dispărută! A rămas pe undeva prin pom! Păi, când ai o idee bună, mergi cu ea până în pânzele albe, nu? Dar e pe principiul, am o idee, dar nu-s de acord cu ea. Probabil că asta a funcționat la partenerii noștri multicolori. Dar ar trebui să îi întrebați pe domniile lor ce a gândit «poetul» când a scris chestia asta?”, a mai adăugat Tudose, ușor ironic.
Chiriac: «Uite că noi respectăm legea»
Despre același subiect a comentat și președintele PSD Brăila, Francisk Iulian Chiriac, șeful CJ Brăila. Acesta a afirmat că i se pare de neconceput atitudinea PNL-iștilor, punctând că dacă lucrurile ar fi stat invers, probabil că liberalii ar fi acționat cu mult mai puțină diplomație decât au făcut-o social-democrații.
”Nu sunt de acord sub nicio formă să modificăm legislația pentru un om! Eu nu sunt parlamentar, dar colegii noștri parlamentari, așa cum a anunțat și domnul președinte Marcel Ciolacu, nu vor vota așa ceva! Indiferent de persoane. Sunt și alți oameni care au anumite funcții și care nu pot candida. Dacă vrea, domnul președinte, poate să candideze independent, că am înțeles că poate pe lege. Dați-vă seama dacă eram noi în postura asta! Oricum, nici așa nu acceptam sub nicio formă. S-a făcut tam-tam în trecut. Dar șantajul PNL nu mai merge și nu putem să ne facem că respectăm legea în fața românilor. Chiar trebuie să o respectăm. Și uite că noi respectăm legea și suntem mult mai serioși. Asta denotă că partidul nostru s-a reformat și că suntem oameni întregi la minte!”, a afirmat Chiriac.
Și deputatul PSD Florin Mircea a declarat că o asemenea mutare este departe de a putea fi considerată ceva normal pentru România, țară membră în Uniunea Europeană.
”Bineînțeles, am auzit și eu despre aceste discuții. Constituțional, pentru a candida, fiecare cetățean trebuie să îndeplinească anumite condiții. În același timp, România a evoluat mult și PSD a evoluat mult în ultimii 20 de ani. Suntem membri ai UE, iar în Europa nu se dau legi pentru o singură persoană. S-ar încălca și principiul constituțional al egalității în fața legii, întrucât Iohannis ar fi favorizat de o astfel de lege în raport cu ceilalți cetățeni”, ne-a transmis Mircea.
Florin Cîrligea: «După vizitele în Zanzibar, avioane și alte minuni, chiar nu mă mai miră»
Tabăra AUR Brăila a condamnat încercarea PNL de a-i obține o portiță președintelui Klaus Iohannis de a candida pentru un post de senator în luna decembrie. Florin Cîrligea, liderul organizației județene a partidului lui George Simion, a precizat totuși că nu îl mai surprinde nimic, având în vedere atitudinea șefului de stat din ultimii ani. Fost liberal, Cîrligea a recunoscut că a fost votant al lui Iohannis.
”Da, am văzut: «pentru Iohannis, cu dedicație». Dar la câte a făcut Iohannis nu mă mai miră că vrea să își facă și o lege ca să poată să candideze. La câte dezamăgiri am avut... Da? Adică eu am fost votant Iohannis, știți?! Și... dezamăgire totală! Așa că de aceea spun că nu mă mai miră nimic. Dacă PSD-ul nu susține chestia asta, PNL nu o să poată să o facă. Doar dacă o fac împreună, altfel nu au cum. Dar după vizitele în Zanzibar, avioane și alte minuni, chiar nu mă mai miră povestea cu legea ca să fie senator”, a declarat Cîrligea.
Întrebat dacă i s-ar părea mai normal ca președintele să demisioneze în contextul în care ar dori să își încerce norocul la Senat, Cîrligea s-a arătat sceptic în privința faptului că Iohannis ar fi dispus să renunțe la unele privilegii.
”Păi, și cu pensia lui sau privilegiile pe care le are dacă e mandatul întreg cum rămâne?! Nu știu care ar fi beneficiile dacă mandatul este întreg sau mandat parțial. Că și aici e o problemă. Dar fiind foarte interesat doar de persoana dumnealui s-ar putea să nu vrea să piardă nimic. Numai plus cu plus. Dar plus cu plus poate să dea și minus. Oricum, AUR nu susține așa ceva. Bineînțeles că nu!”, a mai adăugat omul de afaceri.
Un punct de vedere pe acest subiect ne-a oferit și senatorul AUR Andrei Hangan, care a afirmat că dorințele unui singur om nu pot declanșa modificarea unei legi atât de importante.
”Consider că orice modificare a legislației electorale trebuie să fie făcută cu prudență și într-un cadru larg de dezbatere publică. Legea 208/2015 reglementează un cadru esențial pentru funcționarea democratică, iar schimbările trebuie să urmărească interesul general și să fie aplicabile pentru toți cetățenii, nu pentru un caz individual. Dacă o astfel de modificare are loc «pentru un singur om», cum menționează Expert Forum, acest lucru ar putea crea un precedent periculos, periclitând principiile egalității de șanse și ale democrației reprezentative. Într-o democrație sănătoasă, legislația nu trebuie să fie adaptată în funcție de persoanele care ocupă temporar funcții publice, ci în funcție de nevoile pe termen lung ale societății și de respectarea principiilor constituționale”, a afirmat Hangan, făcând referire la semnalul de alarmă tras de societatea civilă în legătură cu acest episod.
Alexandru Popa: No Comment
Ceva mai rezervat în a face declarații politice pe acest subiect s-a arătat președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa. Acesta a afirmat doar că nu are informații oficiale cum că președintele Klaus Iohannis ar dori să candideze pentru funcția de senator, așa că preferă să nu comenteze doar ca să se afle în treabă.
”Nu comentez, pentru că nu știu la momentul ăsta dacă va candida sau nu. În forurile superioare ale partidului nu s-a discutat nimic despre acest lucru. Nu am ce să declar mai mult”, a afirmat, scurt, Popa.