Sensul giratoriu din Bariera Călăraşilor pare că îşi face, totuşi, datoria de a fluidiza traficul rutier. De câteva zile, de când s-a finalizat asfaltarea, iar utilajele firmei "Tancrad" au eliberat carosabilul, nu se mai formează ambuteiajele care îi stresau pe şoferi săptămânile trecute. În prezent, "Tancrad" mai lucrează la finisarea aspectului estetic al giratoriului şi la montarea unor borduri.
Vestea proastă este că celelalte două sensuri giratorii care ar fi trebuit să vină "la pachet" cu cel din Barieră, mai exact cel de la intersecţia Şos. Vizirului cu Str. Mecanizatorilor (zona Kaufland n.n.) şi cel de la intersecţia Şos. Vizirului cu Şoseaua de Centură, nu prea mai au şanse să fie realizate până la sfârşitul acestui an. "Nu cred că are rost să ne mai apucăm să facem săpături într-o zonă atât de circulată, tocmai acum, în pragul iernii", ne-a declarat Lucian Stanciu, directorul executiv al "Tancrad" Galaţi, referindu-se la giratoriul de la Kaufland. Cel de la ieşirea din municipiu are, totuşi, o şansă. "O să urmărim prognozele meteo şi, dacă avem vreme bună, ne apucăm de giratoriul de la Centură. Imediat cum terminăm cu bordurile în Bariera Călăraşilor ne mutăm acolo cu lucrarea", ne-a mai spus directorul Stanciu.
Primarul Aurel Simionescu este de părere că giratoriul de la Centură ar putea fi realizat, chiar dacă ne aflăm în luna decembrie. "Acesta e mai simplu de făcut, fiindcă nu trebuie mutaţi stâlpii de electricitate, cum e nevoie pentru cel de la Kaufland. Eu am să insist pe lângă constructor să înceapă, totuşi, lucrările la giratoriul de la Şoseaua de Centură", ne declara, în urmă cu câteva zile, edilul-şef.
După cum se ştie, Şos. Vizirului, dar şi Şos. Buzăului au intrat în reabilitare în toamna anului trecut, iar lucrările au fost oprite pe perioada iernii. Şantierul nu s-a redeschis în primăvară, aşa cum ar fi fost normal, din cauza unor probleme legate de finanţare. Lucrările au fost reluate abia în luna iulie, dar au avansat într-un ritm destul de bun.
Firma care a primit contractul pentru executarea acestui proiect este "Tancrad" Galaţi. Reabilitarea a constat, în principal, în refacerea covorului asfaltic, înlocuirea bordurilor şi ridicarea la cotă a canalizărilor şi gurilor de scurgere, pe o lungime de 2,9 km pentru Şos. Vizirului şi cam tot la fel pentru Şos. Buzăului. Investiţia anunţată pentru Şoseaua Buzăului se ridică 4,388 milioane lei (fără TVA), în timp ce pentru Şos. Vizirului bugetul este un pic mai mare, deoarece aici a fost prevăzută şi realizarea a trei sensuri giratorii - 5,3 milioane lei, preţul final de adjudecare fiind 5,267 milioane lei, fără TVA. Investiţia este acoperită în proporţie de 75% cu bani de la bugetul de stat, alocaţi prin Ordonanţa nr. 28, celebra "Ordonanţă a lui Dragnea", şi 25% de la bugetul local.
Termenul de execuţie, inclusiv cu finalizarea celor trei sensuri giratorii a fost de un an. Astfel, din moment ce au început în noiembrie 2014, lucrările ar fi trebuit date la gata în noiembrie 2015. Până la ora actuală, însă, s-au finalizat doar turnarea covorului asfaltic, atât pe Şos. Buzăului cât şi pe Şos. Vizirului, şi unul din cele trei sensuri giratorii. Celelalte două vor fi gata la o dată necunoscută. Oricum, în ritmul în care ne-am obişnuit să meargă lucrurile, abia în primăvara anului viitor putem spera să le avem gata şi pe acestea.