Vreau sa ma exprim liber... m-am saturat sa aud expresii de genul "Taci si tu din gura!” sau "Stai si inghite!”. De ce daca am o alta opinie si stiu sa argumentez ceea ce cred, nu sint ascultata? Sau de ce macar nu am voie sa invat sa-mi exprim opinia?
M-am saturat, pot spune ca am ajuns sa fiu chiar dezgustata de acest "Stai si tu si inghite!". Trebuie sa suport toata viata parerile altora, sa vad doar eu realitatea lor, ei insa nu vor sa vada realitatea mea. De ce nu sint ascultata? De ce nu imi pot exprima opinia? Am un singur raspuns: ignoranta si prea multa importanta acordata sinelui. In ochii lor sint mica, prea mica, uneori au impresia ca nu gindesc, asemenea unui animal. La 16 ani nu gindesti, asta e concluzia pe care eu o trag din atitudinea lor. Daca deschizi gura si contrazici (trebuie precizat ca fara tipete, calm, in mod civilizat) esti automat etichetat ca nepoliticos, lipsit de educatie. E foarte interesanta aceasta atitudine: la tine se tipa si totusi tu esti cel lipsit de educatie. Nu stiu cit ar mai trebui sa suport aceasta indiferenta, de ce sa suport? Simt nevoia sa urlu, sa ies pe strada si sa ma fac ascultata. Parerea mea poate fi gresita, dar de ce sa nu am voie sa o exprim? Imi inchipui ce vor ei sa devin, dintr-o adolescenta de 16 ani, sa ma transform intr-un servitor care trebuie sa asculte, care niciodata nu se va gindi la revolta pentru ca nu va sti sa-si argumenteze de ce s-o faca. De asta are nevoie societatea? De tineri umili care sa se aplece in fata tuturor? Asa ar trebui sa fim? Servili? Acesta este modelul pe care ei incearca sa-l formeze? Ar trebui sa stam si sa inghitim la infinit parerile bune sau rele ale celorlalti?
Am incercat pe cit posibil sa nu generalizez pentru ca nu sint in masura sa zic ca toti adolescentii au parte de asta. Este insa realitatea mea si a altora ca mine. Prin acest articol mi-am varsat furia, pentru ca astfel ma pot exprima. Ma intreb insa: ma asculta cineva?...
M-am saturat, pot spune ca am ajuns sa fiu chiar dezgustata de acest "Stai si tu si inghite!". Trebuie sa suport toata viata parerile altora, sa vad doar eu realitatea lor, ei insa nu vor sa vada realitatea mea. De ce nu sint ascultata? De ce nu imi pot exprima opinia? Am un singur raspuns: ignoranta si prea multa importanta acordata sinelui. In ochii lor sint mica, prea mica, uneori au impresia ca nu gindesc, asemenea unui animal. La 16 ani nu gindesti, asta e concluzia pe care eu o trag din atitudinea lor. Daca deschizi gura si contrazici (trebuie precizat ca fara tipete, calm, in mod civilizat) esti automat etichetat ca nepoliticos, lipsit de educatie. E foarte interesanta aceasta atitudine: la tine se tipa si totusi tu esti cel lipsit de educatie. Nu stiu cit ar mai trebui sa suport aceasta indiferenta, de ce sa suport? Simt nevoia sa urlu, sa ies pe strada si sa ma fac ascultata. Parerea mea poate fi gresita, dar de ce sa nu am voie sa o exprim? Imi inchipui ce vor ei sa devin, dintr-o adolescenta de 16 ani, sa ma transform intr-un servitor care trebuie sa asculte, care niciodata nu se va gindi la revolta pentru ca nu va sti sa-si argumenteze de ce s-o faca. De asta are nevoie societatea? De tineri umili care sa se aplece in fata tuturor? Asa ar trebui sa fim? Servili? Acesta este modelul pe care ei incearca sa-l formeze? Ar trebui sa stam si sa inghitim la infinit parerile bune sau rele ale celorlalti?
Am incercat pe cit posibil sa nu generalizez pentru ca nu sint in masura sa zic ca toti adolescentii au parte de asta. Este insa realitatea mea si a altora ca mine. Prin acest articol mi-am varsat furia, pentru ca astfel ma pot exprima. Ma intreb insa: ma asculta cineva?...
