"Nu mai am incredere in nici un arbitru roman, vreau arbitri straini, platesc eu tot. O sa propun la CCA acest lucru. Daca e, platesc pentru toata Divizia A, sa vina la toate meciurile arbitri straini. Toata lumea zice: "Vrem arbitri corecti, dar de unde sa-i luam?" Uite, platesc eu sa vina arbitri din strainatate", a spus Becali.
Gigi Becali a spus duminica, dupa meciul FC National - Steaua, scor 0-0, din etapa a XVII-a a Diviziei A, ca echipa sa a fost dezavantajata clar de arbitraj si ca la mijloc se afla FC Dinamo, care da bani arbitrilor.
Contactat telefonic de MEDIAFAX, presedintele CCA, Gheorghe Constantin, a afirmat ca aceasta este o sugestie si, ca orice propunere, trebuie analizata. "Este greu de pus in practica asa ceva. Numai FRF poate lua o asemenea decizie. In regulament exista un articol in care FRF, prin CCA, poate aduce arbitri straini la anumite meciuri", a spus Constantin.
Centralul Alexandru Deaconu si asistentul Nicolae Marodin, a caror maniera de arbitraj la meciul FC National - Steaua a fost contestata dur de oficialii stelisti, care au cerut excluderea acestora din activitate, au primit nota 6,70, respectiv 7 din partea observatorului Ioan Muresan. Prestatia intregii brigazi va fi analizata in aceasta dupa-amiaza de Compartimentul de analiza si evaluare al CCA.
Media notelor transmise de observatori pentru arbitri dupa etapa a XVII-a a Diviziei A este 7,92 pentru centrali, 8,09 pentru arbitri asistenti, media generala fiind 8,00. Nota cea mai mica acordata centralilor a fost 6,70 iar cea mai mare 8,50, in timp ce nota maxima pentru asistenti a fost 8,50, iar cea mai mica 7,00.