"Inculpatii Costica si Ghita Buricea au impartit cutite membrilor grupului"
Potrivit reprezentantilor acuzarii, toti cei 15 inculpati din dosarul 1.639/P/2007 aflat in prezent in lucru la Parchet, impreuna cu peste 80 de indivizi - membri ai gruparilor interlope rivale din Varsatura si Radu Negru - au fost prezenti la Palatul de Justitie, pe data de 15 decembrie 2006. Unii erau inculpati in procesele aflate deja pe rol (ultraj, distrugere si ultraj contra bunelor moravuri), altii erau martori. Ceilalti indivizi venisera pur si simplu "ca sa acorde sprijin moral" celor implicati. Putin dupa ora 8.00, membrii celor doua clanuri rivale s-au grupat fie in fata Palatului de Justitie, fie in "Sala pasilor pierduti" (parterul cladirii), insotindu-si liderii. Oamenii legii precizeaza: "Confruntarea a inceput in jurul orei 8.30, cind inculpatii care fac parte din gruparea "Catali" au urcat treptele spre intrarea in cladirea instantei, au scos cutite si spray-uri lacrimogene pe care le agitau si-l provocau pe Costica Buricea sa iasa din cladire si sa se bata. (...) S-a stabilit ca inculpatii Buricea Costica si Buricea Ghita au fost cei care initial au impartit cutite membrilor grupului lor, dar ca aceste arme au fost ascunse si nu au putut fi descoperite".
De fapt, din declaratiile existente la dosar rezulta nu una, ci trei stari de fapt: cea indicata de martorii gruparii Buricea, care sustin varianta ca au fost atacati de membrii gruparii "Catali", care erau inarmati cu cutite; a doua varianta, rezultata din declaratiile martorilor celor din clanul "Catali", potrivit careia cei din gruparea Buricea i-au provocat scotind cutite aduse de fratii Buricea; a treia varianta, rezultata din declaratiile martorilor neutri, potrivit careia conflictul a fost provocat de oamenii lui "Catali", care au venit inarmati cu cutite. A urmat incaierarea generala, in care toti au folosit cutite si spray-uri lacrimogene, au spart geamuri, au aruncat cu scrumierele din fata cladirii, au patruns in salile de judecata, generind panica in rindul celor aflati la sedinte. In aceste imprejurari, sedintele de judecata s-au suspendat si accesul in cladire a fost blocat, conflictul incetind abia in momentul in care s-au auzit sirenele politiei, jandarmeriei si "mascatilor" DPIR.