"Bronhopneumonia este o infecţie pulmonară severă. Stafilococul a fost depistat când pacientul a fost adus la spital. Acum există acest microb în plămâni, care a provocat această boală, iar infecţia s-a dus în tot sângele şi în tot corpul. Asta înseamnă şoc septic. Această infecţie a provocat multiple funcţionări defectuoase ale organelor. Maestrul este în stare extrem de gravă, ca urmare a şocului septic. Deocamdată nu ne putem pronunţa, să spunem dacă starea sa evoluează spre bine sau spre rău", a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, Bogdan Opriţa.
Actorul Gheorghe Dinică, internat de nouă zile la Spitalul de Urgenţă "Floreasca", se află la terapie intensivă, iar prognosticul medicilor rămâne rezervat.
Gheorghe Dinică, în vârstă de 75 de ani, a fost diagnosticat cu bronhopneumonie cu stafilococ auriu şi candida, pneumonie bazală stânga în remisie, şoc septic, disfuncţie multiplă de organe, insuficienţă cardio-respiratorie cu suport vasopresor, insuficienţă renală cronică acutizată, hemofiltrare continuă, insuficienţă respiratorie acută cu suport ventilator, disfuncţie digestivă cu ileus dinamic, disfuncţie hepatică cu sindrom de colestază, deficit sinteză hepatică, disfuncţie hematologică în remisie, informează un comunicat al spitalului.
În vârstă de 75 de ani, artistul s-a internat la "Floreasca" în după-amiaza zilei de 22 octombrie, după două zile petrecute la Spitalul Elias, acuzând o stare de oboseală accentuată.