Gheorghe Chiru, liderul Partidului Poporului Brăila, critică aspru fosta lui organizaţie politică, PDL Brăila.
În opinia lui Chiru, întreaga politică a PDL Brăila se rezumă doar la o cursă nebună a membrilor de-a se extermina unii pe alţii, în această ecuaţie intrând şi problema directorilor de deconcentrate. Şeful PP Brăila susţine că majoritatea numirilor pedeliste la manetele deconcentratelor s-au făcut "prin telefon" şi că marea felie a directorilor, cu unele excepţii, nu are nici cea mai mică legătură cu politica sau cu administraţia, fiind de o crasă incompetenţă. Mai mult, Gheorghe Chiru e de părere că PDL Brăila ar deţine o vină considerabilă în dezechilibrarea scenei politice brăilene.
" În tot timpul ăsta, ei ce fac? Îşi plătesc poliţe unii altora, acolo, în interiorul partidului, îşi schimbă nişte directori pe care şi eu, când eram în PDL, nu i-am votat, pentru că marea lor majoritate n-au nicio treabă cu politica sau cu administraţia, ci pur şi simplu au fost numiţi directori prin telefon. Vă spun asta cu cea mai mare responsabilitate: dădeau telefoane de-afară, căci era un joc de glezne în faţa sediului şi spuneau unora dinăuntru ceva de genul «Mă rezolvi?». Iar cei dinăuntru răspundeau: «Nici nu se pune problema! Eşti ca şi rezolvat!». Deci, erau discuţii care se întâmplau lângă mine. Chestiile astea dezechilibrează politica brăileană, când un partid politic puternic, care ar fi trebuit să facă opoziţie, nu face nimic! În situaţia de faţă, doar îşi dau la picioare", a declarat Chiru ieri, în cadrul unei conferinţe de presă.
Printre alte ţinte pedeliste, în colimatoriul lui Gheorghe Chiru a intrat şi liderul organizaţiei judeţene a PDL Brăila, Constantin Dumitriu. Şeful PP Brăila crede că marea problemă a lui Dumitriu e că s-a făcut "frate cu Dracul", în opinia acestuia "Dracul" fiind nimeni altul decât deputatul democrat-liberal Viorel Balcan: "Ăla acum vrea să schimbe directorul de la Inspectoratul Şcolar pentru că nu i-a angajat oameni siguri".
Tot legat de tema şefilor de deconcentrate, Chiru a explicat că singurul criteriu care ar fi stat la baza numirii feliei de directori pe care-i consideră a fi incompetenţi, poartă un singur nume: Eugen Bădălan (deputat PDL de Brăila). "Vă închipuiţi ce fel se vede în exterior: numeşti oameni incompetenţi pe o funcţie, care n-au adus din start niciun plus. În afară de câteva excepţii de profesionişti, restul au fost puşi pe criteriul Bădălan. Criteriul se numeşte Bădălan! Criteriul este cotizaţia la Bădălan. Nu se poate aşa ceva!", a conchis preşedintele filialei judeţene a PP Brăila.
Reamintim că pe lista neagră a celor şase maziliţi politic se numără şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean, Viorel Botea, dar şi comisarul şef al Gărzii de Mediu, Daniela Agache, directorul Organismului Intermediar Regional POSDRU Sud-Est, Octavian Bănică, directorul sucursalei locale a Societăţii Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (SNIF), Ion Eugen Vorel, consilierul şef ANL Zona 2 Brăila, Vali Grigoraş şi guvernatorul Parcului Naţional Insula Mică a Brăilei, Alexandru Buricea.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.