* președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunțat recent că are de gând să își doneze indemnizația de parlamentar pentru a face acte de caritate, până la finalul mandatului * acesta a ales săbătoarea de Moș Nicolae pentru a face primul astfel de gest și a împărțit daruri unor copii din comunele Mircea Vodă, Ulmu și Viziru
Deputatul PNL Alexandru Popa a decis să bucure câțiva copii nevoiași din județul Brăila, oferindu-le daruri cu ocazia săbătorilor de iarnă. Acesta a emis, ieri, un comunicat de presă în care a precizat că în luna octombrie a făcut un anunț legat de modul în care are de gând să își folosească indemnizația de parlamentar până la încheierea mandatului. Președintele PNL Brăila a decis să își folosească indemnizația pentru acte de caritate și, în weekendul care tocmai s-a terminat, Popa a oferit daruri unor copii nevoiași din comunele Mircea Vodă, Ulmu și Viziru.
”Nu sunt unul dintre cei care au vrut să ajungă în Parlament pentru banii primiți ca indemnizație, nu m-am dus acolo ca să dorm în bancă pe bani mulți. Am mai anunțat că voi comunica periodic în ce mod am folosit sumele respective, pentru ca totul să fie transparent. Astăzi vreau să anunț că prima «investiție» pe care am făcut-o cu banii primiți ca indemnizație constă în achiziționarea de produse alimentare și dulciuri oferite de Moș Nicolae unor copii ce provin din familii sărace. Mai exact, am făcut circa 600 de pachete care au fost oferite în weekend ca dar de Moș Nicolae unor copii din localitățile Mircea Vodă, Ulmu și Viziru. Și ca să nu existe niciun fel de dubii, precizez că singurul criteriu care a contat atunci când s-au stabilit beneficiarii acestor daruri a fost legat de situația financiară dificilă a familiei respective”, a declarat Popa, punând la dispoziția presei brăilene și o serie de fotografii din timpul acțiunii sale.
Acesta a mai anunțat că are de gând ca la finele acestei luni să ofere câteva sute de cadouri de Moș Crăciun copiilor ce provin din familii sărace din alte localități din județ. Popa a adăugat că va comunica mai multe informații după ce va împărți și respectivele daruri.
”După cum am precizat deja, țin legătura cu primarii din județ și i-am rugat să-mi semnaleze cazurile sociale mai deosebite care există pe raza localităților respective. În urma informațiilor pe care le primesc, în fiecare lună voi decide cine va beneficia de ajutorul pe care îl ofer și în ce formă va veni acesta, dacă va consta în bani, în îmbrăcăminte și rechizite pentru copii, materiale de construcții pentru repararea sau construcția unei case etc. Totul în funcție de necesități. Deja am o listă cu astfel de cazuri sociale din care să aleg în lunile următoare. Sunt foarte mulți cei care au nevoie de ajutor și știu că nu-i voi putea ajuta pe toți, dar atât cât pot, voi întinde o mână unora dintre ei, cu speranța că se vor găsi și alții care să facă același lucru, inclusiv printre parlamentarii brăileni”, a conchis Popa.