Mergi la conţinutul principal

Geoană îşi lansează mişcarea politică

"Şi pentru cei care se întreabă ce am să fac în 2012 şi ce am să fac în anii care vin, am să vă dau un răspuns extrem de simplu şi de clar, am să continui să mă bat, am să continui să mă lupt pentru ideile, pentru principiile, valorile şi pentru oamenii care m-au votat şi sper că în continuare vor avea încredere în mine. (...) Pentru cei care doresc să ştie mai mult despre proiectul pe care am să-l propun vreau să anunţ acum la început de 2012 că voi lansa o mişcare profesionistă, cu oameni serioşi şi competenţi, cu oamenii cu frică de Dumnezeu şi cu dorinţa de a face bine acestei ţări, în următoarele câteva săptămâni, şi sunt convins că această nouă mişcare sănătoasă bazată pe principii şi pe valori corecte şi puternice va reprezenta fermentul unei schimbări mai mari la nivelul întregului sistem politic românesc, pentru că, după 20 de ani, este clar că aşa nu mai merge, că este nevoie de o schimbare mai profundă, mai adevărată şi că acest lucru este obligaţia mea şi este obligaţia noastră de a înţelege că trebuie să mergem altfel mai departe", spune Mircea Geoană.
În mesajul ce este adresat românilor, el mai spune că "starea naţiunii este proastă astăzi". "Naţiunea are nevoie de schimbare, dar nu de orice schimbare, ci de o schimbare adevarată, durabilă şi fără compromisuri. Sper ca anul 2012 să vă aducă un pic de speranţă, de încredere, de mândrie şi sper ca anul viitor, pe vremea aceasta, să putem să respirăm în sfârşit putin aer proaspăt şi un început de speranţă şi de drum nou pentru naţiunea aceasta. Din partea mea, a Mihaelei, a Anei Maria şi a lui Alexandru vă urez tuturor românilor un an bun pentru oamenii buni din România. La mulţi ani!", a mai transmis el românilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro