Militarii brăileni din cadrul Brigăzii 10 Geniu "Dunărea de Jos" au început de miercuri, 25 martie, o campanie de plantare de pomi în incinta cazărmilor şi a poligoanelor aferente acestora. Acţiunea va dura până pe 31 martie şi se încadrează într-o campanie de voluntariat dedicată "Orei Pământului 2015".
"Ora Pământului, sărbătorită în acest an pe 28 martie, îşi propune să atragă atenţia asupra efectelor încălzirii globale şi implicit a schimbărilor de mediu ca efect al activităţii omului. Acţiunea militarilor din cadrul Brigăzii 10 Geniu «Dunărea de Jos», conectaţi permanent la viaţa urbei, este bazată pe principiul voluntariatului şi poate deveni un exemplu demn de urmat pentru concetăţenii de toate vârstele", declară maior George Popa, ofiţerul de relaţii publice al Brigăzii 10 Geniu.