Generalul Mihalcea, asaltat cu cadouri de ziua lui | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Generalul Mihalcea, asaltat cu cadouri de ziua lui

Generalul maior Constantin Mihalcea şi-a aniversat ieri venerabila vârstă de 100 de ani. Şi cum altfel decât la o prăjitură şi un pahar de şampanie pe care le-a servit alături de familie, prieteni, cadre militare şi reprezentanţi din Palatul Administrativ. Printre invitanţi s-au regăsit şi primarul muncipiului Brăila, Aurel Simionescu, viceprimarul Doiniţa Ciocan, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS) Nicoleta Oancea, col. Gheorghe Soare, comandantul Brigăzii 10 Geniu "Dunărea de Jos", dar şi reprezentanţi ai Garnizoanei Brăila, Asociaţiei Cultul Eroilor "Regina Maria" şi ai Asociaţiei Veteranilor de Război. Cu toţii i-au cântat "La mulţi ani", l-au felicitat pentru respectabila vârstă şi pentru titlurile onorifice cu care a fost decorat după cel de-Al Doilea Război Mondial. Sărbătoritul a primit în dar numeroase flori, cărţi despre rezerviştii brăileni, reviste cu eroi de război dar şi un tort de frişcă "accesorizat" cu suma de 500 de lei din partea Primăriei Brăila. Pe lângă aceste cadouri, generalul Mihalcea a mai primit o mică atenţie bănească din partea veteranilor de război şi câteva diplome de excelenţă, una dintre acestea fiind semnată personal chiar de către ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa. "Ministerul Apărării Naţionale a vrut să vă transmită prin mine, col. Soare, că aniversarea dumneavoastră de naştere este un prilej deosebit de onorat pentru întreg ministerul şi vă urează sincere, calde urări de sănătate şi viaţă lungă", i-a transmis reprezentantul MAPN în teritoriu.
Uşor emoţionat şi încântat de vizita oficialităţilor, generalul Mihalcea a mulţumit pentru atenţia acordată şi a profitat de ocazie pentru a mai povesti câteva dintre faptele sale eroice de pe front.
"N-am cuvinte. Vă mulţumesc din tot sufletul şi vă urez tuturor mult succes şi sănătate. Eu în două cuvinte vă spun ce-am făcut când am comandat bateria într-o misune pe care am avut-o. Dintr-o misiune de atac, eu am transformat-o într-o misune de salvare, pentru siguranţa diviziei. Am reuşit să salvez toată bateria", o spune mândru generalul.
Constantin Mihalcea este singurul brăilean în viaţă deţinător al Ordinului "Mihai Viteazul" şi unul dintre puţinii români cu acest titlu care mai trăiesc. S-a născut în 1914, anul în care a izbucnit Primul Război Mondial. După 27 de ani a intrat pe front, luptând până în 1944 în cel de-Al Doilea Război Mondial, din care spune că "a fost scăpat de Dumnezeu".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro