Gazprom creşte livrările de gaz către Europa | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Gazprom creşte livrările de gaz către Europa


"Compania noastră creşte livrările de gaz pe cât posibil, nu numai pentru europeni, dar şi pentru statele din CSI, ca Belarus şi Ucraina", a explicat el.
"De exemplu, consumul de gaz rusesc din depozitele subterane a crescut de patru ori săptămâna trecută", a spus el, precizând că în prezent consumul zilnic de gaz în Europa este echivalent cu nivelul anual de 180 miliarde metri cubi, comparativ cu 150 miliarde în 2011.
Europa a început să consume mai mult gaz rusesc din cauza temperaturilor extrem de scăzute, iar Ucraina este probabil ţara cea mai afectată de condiţiile meteo extreme. Ea importă acum gaz, egal cu un volum anual de 60 miliarde metri cubi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro