Abonaţii "Distrigaz" trebuie să se pregătească pentru prima scumpire din 2014. Comitetul de Reglementare al ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energetic) a decis ca preţul gazelor să fie mai mare cu un procent pentru populaţie şi cu două pentru industrie, modificarea intrând în vigoare chiar de la 1 ianuarie. "Scumpirea este practic la jumătate cât era prevăzut în calendarul iniţial de liberalizare, unde se prevedea pentru 1 ianuarie 2014 o majorare de 2% pentru populaţie şi de 4% pentru consumatorii industriali", a spus şeful ANRE, Nicolae Havrileţ.
Liberalizarea totală a pieţei pentru consumatorii casnici este prevăzută pentru 31 decembrie 2018, în timp ce pe plan industrial ea ar trebui atinsă în ultima zi a anului viitor.
De la 1 martie, ANRE va opera o nouă ajustare de preţuri, potrivit calendarului convenit cu FMI şi UE de aliniere a preţurilor din producţia internă cu cele de import. Prin urmare, gazele se vor scumpi din nou, procentul urmând a fi stabilit de ANRE. Vestea bună este că agenţia a decis să păstreze neschimbat preţul energiei electrice pentru populaţie în prima parte a anului 2014. Nu trebuie, totuşi, uitat că din 2014 se va aplica celebra "taxă pe stâlp", care cel mai probabil se va reflecta direct sau indirect în factura abonaţilor "Electrica".
De precizat că gazele s-au scumpit, în 2013, de când a început liberalizarea pieţei locale, cu 12%.