Gardul viu care exista în scuarul din faţa Sălii Polivalente încă de când s-a construit cartierul Hipodrom a devenit istorie. Zilele trecute, angajaţii Direcţiei "Seroplant" din cadrul Primăriei Brăilei au scos din rădăcină respectivul gard viu, iar în prezent se lucrează pentru nivelarea terenului. La acţiune au fost cooptaţi şi deţinuţi din cadrul Penitenciarului Brăila, din rândul celor care au drept de muncă.
Conducerea "Seroplant" susţine că gardul viu a fost scos la iniţiativa Primăriei Brăila, dar şi datorită cererilor formulate de locatarii cartierului Hipodrom. "Existau plângeri legate de mizeria care exista la adăpostul gardului viu. Acest lucru s-a confirmat. După ce am început acţiunea, am scos de acolo mai mult de cinci maşini de gunoi. A fost o cantitate uriaşă de deşeuri de tot felul, de la sticle, borcane şi cartoane, până la saltele de dormit. Locul devenise adăpost pentru oamenii străzii şi pentru câinii fără stăpân", ne-a declarat Ligia Drăgan, directorul "Seroplant" Brăila. Aceasta spune că pe terenul respectiv va fi pus gazon şi se vor planta arbori şi arbuşti. "Se renunţă la gardul viu. Nici flori nu se vor pune, ci doar gazon", a precizat directorul Drăgan.