• gardul improvizat a fost dărâmat de furtuna de duminică seara • cei care îşi parchează maşinile în zonă se tem că situaţia s-ar putea repeta, existând riscul ca autoturismele să sufere avarii grave
Furtuna de duminică seară nu a făcut pagube foarte mari pe raza municipiului Brăila. Cu excepţia unui copac căzut peste firele electrice, pe strada Chişinău, şi a şuvoaielor care au pus stăpânire pentru scurt timp pe mai multe străzi din municipiu, nu s-au înregistrat alte incidente notabile care să facă necesară intervenţia echipajelor ISU sau a altor structuri.
Pe bulevardul Dorobanţilor s-a întâmplat, totuşi, un incident care nu a fost consemnat de ISU sau Primărie, deoarece nu a fost reclamat la numărul de urgenţe 112. Problema a fost, totuşi, cât se poate de serioasă şi s-ar fi putut solda cu pagube însemnate. Astfel, o cititoare a cotidianului nostru ne-a informat că, în timpul furtunii, gardul de plasă metalică din jurul şantierului supermarket-ului Lidl a căzut foarte aproape de maşinile parcate în apropiere. Unele chiar au fost atinse de acea structură metalică fixată necorespunzător, după cum susţine autoarea reclamaţiei. “Aseară, în timpul furtunii, a picat acest gard frumos de la şantierul magazinului Lidl din Bariera Călăraşilor, pe trotuar şi pe unele maşini. Băieţii de la pază l-au ridicat pe şest şi l-au pus pe trotuar, deci mai aproape de maşini. În mod cert, la următoarea rafală mai puternică de vânt o să cadă peste toate maşinile parcate regulamentar. În zona blocurilor, ne confruntăm cu lipsa parcărilor, iar această parcare de pe Dorobanţi ne ajuta pe toţi să parcăm sigur (până ieri...) şi regulamentar. În condiţiile de faţă, cum să mai parcăm dacă acea jucărie de gard în orice clipă poate să cadă peste maşini?”, se întreabă retoric cititoarea noastră.
După cum v-am informat prin intermediul unui articol publicat recent de cotidianul nostru, Primăria a făcut un schimb de teren cu dezvoltatorul imobiliar care reconstruieşte magazinul Lidl. Astfel, municipalitatea a pus la dispoziţie o porţiune din strada Gral. Gheorghe Averescu, care trecea prin spatele spaţiului comercial, iar investitorul a oferit la schimb o bucată de teren situată în apropierea blocurilor de pe Calea Călăraşilor, asumându-şi obligaţia de a amenaja o nouă parcare pe terenul respectiv. Deocamdată, lucrările pentru parcarea respectivă nu au început.