Presedintele Sindicatului din Penitenciarul Braila spune ca noutatea nu sta numai in faptul ca un detinut a fost trimis in judecata, ci si in aceea ca o persoana privata de libertate a fost data pe mana procurorilor. Acesta ne-a explicat ca, pana la actuala conducere, niciun director nu s-a folosit de uneltele puse la dispozitie de legislatie, pentru a-si proteja angajatii. Practic, din 2004, de cand exista Legea 293 privind Statutul functionarilor publici din Administratia Nationala a Penitenciarelor, niciun detinut care a avut un comportament neadecvat fata de cadre nu a raspuns penal pentru fapta sa, desi unitatea era obligata sa le faca dreptate angajatilor. "Pana acum, niciun director nu a trimis vreun detinut in fata procurorilor, chiar daca, din 2004, in Penitenciar au fost mai multe cazuri de ultraj. Conducerea a ales sa-si faca, mai degraba, dusman un subordonat decat un detinut, mai ales daca acesta era din lumea interlopa. Pentru ca un detinut putea sa-i ameninte familia si atunci de ce sa nu doarma el bine noaptea, calcandu-si in picioare angajatii", a declarat agent sef principal Marin Raileanu, presedintele Sindicatului si prim-vicepresedinte al Federatiei Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (ANP).
"Tu esti ala care ai dat pontul!"
In ziua de 8 octombrie 2008, precizeaza reprezentantii Parchetului, agentul sef adjunct Angelin Moisescu din cadrul Penitenciarului Braila - subofiter cu atributiuni in cadrul sectiei de regim inchis si a camerei de vizite intime -, indeplinea rolul de supraveghetor pe sectia I. In jurul orei 12.00, in urma unui "pont", conducerea institutiei a dispus efectuarea unei perchezitii inopinate la camera de detentie 2, unde erau cazati detinuti in regim inchis, existand indicii ca acolo s-ar afla telefoane mobile si alte bunuri interzise la detinere. Activitatea a fost coordonata de inspectorul principal Horia Dan Virgil Huluba. Agentul Moisescu a deschis usa camerei de detentie, iar colegii lui au patruns in interior, ca sa efectueze perchezitia. La scurt timp, asupra lui Iulian Beciug, individ condamnat la 8 ani si jumatate pentru tentativa de omor calificat, si asupra lui Sorin Jiga zis "Cartof" - care executa 8 ani pentru tentativa de omor asupra lui Sandel Pescaru zis "Zombi", din gruparea Radu Negru - au fost identificate doua telefoane mobile. "Cartof" a refuzat sa predea telefonul, l-a aruncat pe pardoseala camerei si l-a calcat cu picioarele, ca sa-l distruga. La randul sau, Beciug a refuzat sa le dea gardienilor telefonul si s-a apropiat de usa, unde era Moisescu. La un moment dat, detinutul, nervos, a inceput sa injure, sa insulte si sa ameninte. Jiga, care afara de faptul ca a facut zob telefonul, nu a fost recalcitrant, l-a convins pe colegul de celula sa predea telefonul. De fapt, Beciug a aruncat aparatul pe pardoseala, dupa care a inceput sa-l injure pe agentul Moisescu, aruncandu-i acuzatii precum: "Tu esti ala care ai dat pontul!". Potrivit anchetatorilor, "Beciug Iulian l-a amenintat in mod direct, personal si serios pe agentul sef adjunct Moisescu Angelin, avertizandu-l ca il va prinde atat pe el in afara penitenciarului, cat si pe membrii familiei acestuia si le va rupe gaturile. Aflat la circa trei metri departare de subofiter, detinutul i-a sarit la gat, gata sa-l loveasca, insa a fost retinut de cadrele penitenciarului".
"O sa pun baietii sa-ti dea vreo zece ciocane in cap!"
Pana la sosirea echipei de interventie, detinutii luati in colimator au ramas in celula, agentul Moisescu ramanand, pret de cateva minute, singur pe supraveghere, cu puscariasii periculosi. El le-a povestit anchetatorilor ca dupa incidentul cu Beciug, si Sorin Jiga zis "Cartof", individ din lumea interlopa braileana, i-ar fi adresat amenintari prin vizeta, pentru ca nu a dat curs solicitarii de a-l duce in fata inspectorului principal Huluba. Moisescu a declarat in fata procurorului ca detinutul condamnat pentru tentativa de omor i-ar fi spus direct: "Esti constient ca o sa pun baietii sa-ti dea vreo zece ciocane in cap!"
Cum nu au existat probe suficiente pentru ca Sorin Jiga sa fie pus sub acuzatie - in primul rand nu au existat martori, iar ceilalti detinuti nu si-au "turnat" colegul - reprezentantii acuzarii au dispus scoaterea lui "Cartof" de sub urmarire penala. Incidentele petrecute in data de 8 octombrie nu s-au lasat fara urmari. Dupa aproape trei saptamani, mai precis in ziua de 1 noiembrie 2008, Angelin Moisescu a suferit un "infarct miocardic antero-lateral", durerile precordiale constatate fiind datorate "conditiilor de stres".
La ora actuala, Iulian Beciug zis "Chelu" este transferat in Penitenciarul de Maxima Siguranta Galati. El va fi adus la Braila, in perioada imediat urmatoare, in calitate de inculpat, pentru ca l-a amenintat cu moartea pe agentul Angelin Moisescu.