* în această dimineaţă, în jurul orei 8.00, două autoturisme au intrat în coliziune, în afara localităţii Albina, o maşină ieşind de pe şosea şi ajungând pe câmp *o persoană a rămas încarcerată
UPDATE 11.35: Primele concluzii in acheta accidentului de la Albina. O șoferiță a ajuns pe contrasens și a lovit un BMW. Accidentul s-a produs pe DE 584, la intersecția cu drumul județean care duce spre localitatea Tichilești, unde se formase deja o coloană de mașini, iar șoferii tot intrau în depășiri, după cum spun martorii. Numai că, la un moment dat, un autoturism a virat stânga, iar șoferița unei Dacia Logan, în vârstă de 39 de ani, din Brăila, nu a mai reușit să oprească autoturismul și a intrat pe contrasens, lovind un autoturism BMW care circula regulamentar. Acesta era condus de un brăilean de 30 de ani.
În urma impactului violent, mașina lovită a ajuns pe câmp. Șoferul acesteia a rămas încarcerat, fiind scos dintre fiare de pompieri. Accidentul s-a soldat cu două victime, pe lângă șoferul BMW-ului, rănit destul de grav, ajungând la spital și femeia care conducea Loganul. S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Grav accident de circulaţie în afara localităţii Albina. Două autoturisme au intrat în coliziune, iar unul a părăsit partea carosabilă şi a ajuns pe câmp. Accidentul a fost în jurul orei 8.00, poliţiștii fiind la faţa locului pentru a efectua cercetări. Și pompierii sunt acolo, deoarece o persoană a rămas încarcerată în autoturism și trebuie extrasă dintre fiarele contorsionate. O ambulanţă cu medic s-a deplasa de urgenţă la Albina pentru a prelua victima. Vom reveni.
Imagini de la fata locului trimise de un cititor. Multumim.