UPDATE 17.45. "În acest caz s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă. În funcție de rezultatul anchetei, se vor stabili vinovățiile", ne-a declarat agent șef adjunct Camelia Bucur, de la Biroul de Presă al Poliției.
UPDATE 17.35. Copilul este stabilizat. La fața locului nu s-au găsit urme de sânge semn că micuțul n-a suferit fracturi deschise. El a căzut întâi pe acoperișul balconului de la primul etaj și mai apoi pe pământ. Se pare că se întinsese după un iepuraș din pluș pe care l-a scăpat.
Polițiștii au făcut ancheta și l-au luat pe bunic la sediu pentru audieri. Plângând, ștergându-și fața cu o batistă, omul a urcat în mașina polițiștilor și a spus: "Eram singur cu el, l-am scăpat, ne jucam! Mama e cu el"
Bebeluș scăpat din brațe de la balcon
Un bebeluş de câteva luni a fost scăpat din braţe de bunic, de la etajul II al blocului B2 din zona Gospodina. Bunicul era singur acasă cu copilul şi se jucau în balcon când, într-o secundă de neatenţie l-a scăpat din braţe. O ambulanţă a sosit imediat la faţa locului şi l-a preluat pe bebeluş. La momentul preluării, copilul avea semne vitale. Vom reveni.