* zona ANL Lacul Dulce s-a umplut de elevi dorinici să pună umărul la plantarea celor 650 de pomişori
Sute de voluntari brăileni au răspuns invitaţiei Primăriei Brăila de a planta 650 de salcâmi pe terenul situat în vecinătatea Cartierului ANL Lacu Dulce, în zona dinspre linia de cale ferată, acţiunea făcând parte dintr-o serie de proiecte dedicate împlinirii a 650 de ani de atestare documentară a Brăilei. Cei mai mulţi dintre voluntari au fost elevi, iar pentru câteva ore aceştia au schimbat cărţile şi caietele cu lopeţi şi au venit să împădurească zona.
La acţiunea de plantare au participat şi aleşii locali.
Primarul Marian Dragomir ne-a declarat că în viitoarea pădure de salcâmi va fi amenajat un loc de picnic pentru brăilenii dornici de grătare în aer liber.