• vineri, în jurul prânzului, autoturismul s-a blocat pe şosea, într-o zonă unde CUP Dunărea a efectuat lucrări de reparaţie la ţeava de apă • autospeciala de transport deşeuri de la ECO a stat mai bine de oră înfiptă în pământ şi nu a putut fi extrasă, întrucăt se afundase destul de bine • oamenii din zonă au spus că sunt mereu probleme cu ţevile de apă, în urmă cu 3 săptămâni fiind efectuate lucrări, însă nimeni nu a mai reparat şi carosabilul
Maşină de la „ECO” înţepenită pe carosabil, pe strada Mihai Bravu (între Gării şi Apollo), timp de mai bine de o oră. În zonă s-a făcut o lucrare la ţevile de apă, de către CUP Dunărea, cu aproximativ 3 săptămâni în urmă, după cum spun oamenii din zonă. S-au efectuat săpături, însă nimeni nu a mai venit apoi să repare carosabilul. Vineri, în jurul prânzului, autospeciala ECO a intrat pe strada respectivă şi a rămas afundată. O altă autospecială a firmei a încercat în zadar să îl ajute pe şofer să scoată maşina de gunoi din groapă. Au aşteptat un utilaj mai mare care a scos-o.
Oricum, brăilenii s-au plâns de faptul că muncitorii de la apă nu au făcut treaba corect, dar nici asfaltarea străzii nu s-a efectuat prea bine. „De cand s-a facut lucrarea, a rămas aşa, cu pământ. Nu s-a mai asfaltat. Cred ca sunt vreo 3 săptămâni de când am facut apel că s-a spart ţeava şi vreo două săptămâni de când s-a făcut lucrarea. Cei cu maşina ECO stau acolo de ceva timp, s-au chinut să o scoată. Cei care au făcut reparaţii la instalaţia de apă nu au astupat groapa, au lăsat-o aşa”, ne-a spus o femeie.
Un bărbat care locuieşte în zonă a spus că au fost mai multe reparaţii acolo, întrucât mereu se sparge ţeava de apă şi curge. „Am mai avut o reparaţie, 2 luni a curs apă de acolo, abia acum o săptămână au venit până la urmă şi au reparat. Înainte de asta, cu încă o lună, s-a spart şi au venit să repare, după o săptămână a început să curgă iar. Băieţii au vreo oră de când stau aici, nici tractată nu a mers. Am incercat să o trag”, a spus brăileanul.
Oamenii au spus că maşinile ECO au dreptul să circule pe stradă, însă cei de la apă nu şi-au făcut treaba aşa cum trebuie. „Strada e făcută prost, de când au sfaltat de la str. Carpaţi până aici, toată strada este peticită. Aştia când au făcut, au făcut săpături, au lucrat prost, nu au aşezat bine conductele. Stau pe strada asta. De când a reparat, mereu se sparge, curge apa, opresc apa fără să anunţe, numai necazuri. Nu se circulă aşa mult pe aici, au venit să repare, au trântit piatra şi pământul aici, canalizările astea au fost astupate, pluviala a fost astupată. Numai probleme avem”, a mai spus un bărbat.
Nu este primul caz de acest gen înregistrat în acest an.