* evenimentul s-a produs în urmă cu puțin timp, la intrare în localitatea Albina, șoferul fiind un brăilean care venea dinspre Constanța
Un șofer brăilean a ieșit de pe șosea, în zona localității Albina, asta după ce a încercat să evite un câine care apăruse pe partea carosabilă. Evenimentul s-a produs în urmă cu puțin timp, iar polițiștii au mers la fața locului pentru a efectua cercetări. La volanul mașinii, care venea dinspre Constanța, se afla un brăilean de 53 de ani, care a scăpat teafăr în urma accidentului. El s-a răsturnat cu mașina pe partea dreaptă a drumului. Autoturismul a fost ridicat de o mașină de tractare.