GALERIE FOTO: Brăila după ploaie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

GALERIE FOTO: Brăila după ploaie

* precipitaţiile şi vântul puternic de astă noapte au ridicat din nou probleme în mai multe zone ale oraşului * pompierii au intervenit cu motopompe pentru a trage apa din curţi în cartierul Lacu Dulce * şi la Stadionul Municipal apa de ploaie a băltit până când au intervenit pompierii

 

Ploile de azi noapte au dat din nou bătăi de cap brăilenilor şi autorităţilor locale. Ce-i drept, nu la fel de mari ca la precedentele episoade de ploaie mai serioasă. În zona cartierului Lacu Dulce, de exemplu, apa de ploaie de pe strada Arad se scurgea în curtea unui localnic. Acesta susţine că totul s-a întâmplat din cauză că vecinii şi-au ridicat cota gospodăriilor, astfel încât curtea sa colectează acum ca un lighean imens apele pluviale. Angajaţii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila au intervenit acolo cu o motopompă. A urmat o nouă intervenţie similară şi la stadionul Municipal unde pista de dirt-track, precum şi o porţiune de teren erau acoperite de apă, meciul de fotbal programat astăzi fiind în pericol de a fi amânat. Pompierii au adus o motopompă care a reuşit să tragă toată apa şi astfel partida de fotbal s-a desfăşurat, într-un final, la ora programată.

Alt cartier, alte probleme. Pe strada Rahova, de exemplu, un copac s-a înclinat puternic ameninţând să cadă peste două maşini parcate în zonă. Pompierii i-au tăiat crengile şi au anunţat mai departe “Seroplant” pentru a-l tăia.

Pe DN 2B, în zona popasului Stejarul un alt copac a căzut şi a blocat o bandă de sens. La această oră circulaţia de desfăşoară fără probleme după ce pompierii au tăiat arborele doborât de vânt.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro