În urmă cu circa două săptămâni, limitatorul de înălţime care protejează podul de cale ferată de la intrarea în satul Lacu Sărat, pe DN 2B Brăila - Buzău, a fost avariat de un TIR sau o platformă ce transporta o încărcătură agabaritică. Bara transversală a fost lovită atât de puternic, încât s-ar fi putut prăbuşi în orice moment peste un vehicul care circula pe şoseaua respectivă. Din acest motiv, a fost îndepărtată şi înlocuită cu una nouă, iar pe lângă costurile acestei operaţiuni, traficul rutier a avut de suferit timp de circa o oră, în ziua când a fost motată noua traversă, mai exact miercuri, 14 octombrie.
Cei vinovaţi de avarierea limitatorului de înălţime nu au fost depistaţi nici până la ora actuală. Dacă ar fi fost prinşi, riscau o amendă cuprinsă între 15.000 şi 30.000 lei, adică până la 300 milioane de lei vechi, pentru că, cel mai probabil, au ieşit pe traseu fără Autorizaţia Specială de Transport (AST) prevăzută de legislaţia în vigoare. Astfel, pentru fiecare transport agabaritic, cu vehicule care depăşesc 9,5 tone pe axa motrice, trebuie solicitată o autorizaţie specială, recte AST, de la Compania Naţională pentru Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
Prin AST se stabileşte traseul pe care poate circula transportul agabaritic, în funcţie de lungime, lăţime şi înălţime. O înălţime mai mare de 4,30 m, de exemplu, nu este permisă pe DN 2B, tocmai din cauza existenţei podului de lângă Lacu Sărat. Cei care au circulat pe acolo au făcut-o, aşadar, ilegal, motiv pentru care au şi avariat acel limitator de înălţime.
Problema cu AST este costul. Pentru a primi această autorizaţie, transportatorii trebuie să achite către CNADNR sume ce pornesc de la 100 lei şi pot ajunge şi la 1.500 lei sau chiar mai mult, în funcţie de dimensiunile încărcăturii şi de lungimea traseului.
Sumele sunt, totuşi, modice, în comparaţie cu amenzile prevăzute de legislaţie pentru lipsa AST. Astfel, pentru că evită să dea câteva sute de lei pe o autorizaţie, transportatorii pot încasa amenzi de până la 30.000 lei de la Inspectoratul de Stat pentru Control în Transportul Rutier (ISCTR). Mulţi îşi asumă acest risc şi, în general, circulă noaptea, când sunt mai puţine şanse să fie depistaţi de inspectorii ISCTR. Astfel apar şi incidente, cum a fost cel care a dus la avarierea traversei limitatorului de înălţime de pe DN 2B. Dacă respectiva traversă, în greutate de câteva tone, ar fi cedat şi ar fi căzut peste vreun vehicul, ar fi însemnat moarte sigură pentru cei aflaţi în cabină.
De la începutul anului în curs, ISCTR Brăila a aplicat 419 sancţiuni în valoare totală de 1.165.620 lei (11,6 miliarde lei vechi). Aceste amenzi substanţiale au vizat atât lipsa AST, cât şi alte încălcări ale regulamentelor rutiere, cum ar fi pătrunderea cu autovehicule de un anumit tonaj pe sectoare de drum unde este interzisă circulaţia pentru tonajul respectiv. Circa 40% dintre transportatorii amendaţi pe raza judeţului nostru erau brăileni, restul fiind în tranzit, fie din alte judeţe, fie de alte naţionalităţi - turci, ucraineni, moldoveni, lituanieni etc.