Pe 23 noiembrie 1996 s-a infiintat la Braila prima organizatie de parinti, "Trebuie!", care a schimbat in bine viata multor copii, tineri, familii. Copiii au acum acces la educatie, s-au infiintat mai multe cabinete specializate care ofera servicii si se deruleaza un program de integrare sociala subventionat de Guvern. Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile daca nu exista Teodora Ilie, acum presedinte al filialei Braila a Organizatiei "Trebuie!". Zece ani s-a luptat cu mentalitatile, inertia, smecheria si se poate spune ca a cistigat. A reusit sa faca mult mai mult decit oricare alta organizatie neguvernamentala din oras. La implinirea a zece ani de activitate, presedintele organizatiei "Trebuie!" din Braila, Teodora Ilie, ne-a acordat un interviu.
"In noiembrie 1996 eram parinti ce aveam copii cu handicap sever pentru care, la acel moment, nici o scoala nu-si deschidea portile"
- De ce ati facut primii pasi ?
- Prima noastra activitate a fost in decembrie 2006. Atunci, 24 de parinti si copii s-au bucurat impreuna de venirea Mosului. Organizatia Nationala "Trebuie!", cu sprijinul financiar al organizatiei suedeze Salvati Copiii a contactactat un grup de parinti pentru infiintarea unei filiale la Braila. Am facut acest lucru pentru ca toti cei care ne-am intilnit in noiembrie 1996 eram parinti ce aveam copii cu handicap sever pentru care, la acel moment, nici o scoala nu-si dechidea portile. Tot ceea ce ne doream atunci era ca si copiii nostri sa poata beneficia de educatie. De aceea, primul proiect, probabil printre primele proiecte derulate cu fonduri europene in Braila, a avut ca rezultat infiintarea unui Centru de terapie ocupationala si pedagogie curativa.
-Ce a urmat ?
- Un lung sir de batalii pe mai multe fronturi: dezvoltarea si sustinerea serviciilor de integrare scolara si sociala, dezvoltarea capacitatii institutionale a organizatiei, initiative si presiuni pentru imbunatatirea politicilor in domeniul incluziunii persoanelor cu dizabilitati si al cresterii calitatii vietii lor.
- Cum ati asigurat sustinerea financiara ca sa continuati?
- Proiecte, stringeri de fonduri, contributii ale membrilor, donatii, sponsorizari. Pentru noi fiecare donatie este extrem de valoroasa. Chiar daca suma nu este mare ea transmite un mesaj "sint alaturi de cauza voastra" din partea celui care a dat. La inceput parintii au contribuit cu articole de mobilier, materiale educationale, cu ore de activitate voluntara. Apoi, principala sursa financiara a fost accesarea de fonduri prin proiecte. Nu conta valoarea unui proiect. Am avut proiecte si de 1000 $ dar si de 30.000 de euro. Am elaborat zeci de proiecte, dar s-au aprobat cam 26 in cei zece ani. Am avut, insa, o echipa care le-a implementat. La un moment dat, cind "Trebuie!" era pe val, lucram continuu 15 oameni - 12 angajati si 3 voluntari. Cel mai valoros lucru pe care l-a pierdut "Trebuie!" din lipsa de fonduri este echipa deoarece acum "Trebuie!" mai are doar 2 angajati. Greu gasesti oameni cu asemenea valoare.
- Aveti in prezent un proiect in derulare?
- Beneficiem in anul 2006, pentrul Centrul de Abilitare pentru Trai Independent (CATI), de o subventionare din fonduri guvernamentale si un alt proiect in parteneriat cu Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) in baza initiativei organizatiei "Christophorus Werk" de a infiinta un centru de confectionat luminari. In ultimii ani am avut o colaborare foarte buna cu DGASPC, fapt apreciat de un grup de fundatii olandeze "Co-operating Netherlands Foundations" (CNF), care a donat in baza proiectului "Activ in comunitatea mea", un mult asteptat microbuz, ce va transporta copiii si tinerii la centrele de servicii. Din pacate, trebuie sa identificam o sursa pentru asigurarea combustibilului, deoarece celelalte costuri ale proiectului nu au fost aprobate spre finantare de catre CNF. Soferul este platit din contributia parintilor.
- Ati beneficiat de sprijin extern?
- Da, la inceput am primit o suma mica, dar constanta, in medie 3000 $ pe an, din partea "Salvati Copiii" Suedia. Apoi intr-un proiect care avea ca scop cunoasterea sistemului de protectie speciala a persoanelor cu dizabilitati din Uniunea Europeana, in 2002, am luat contact cu o organizatie din Germania, Erfurt, "Christophorus Werk". Vizitele reciproce, experientele acumulate, au marcat mult modul de abordare al problematicii handicapului si in special lucru cu persoana cu dizabilitati in cadrul organizatiei noastre. Din pacate, noi mai avem mult, mult de mers pina sa atingem aceste valori. Nu pentru ca nu am avea resurse, nu pentru ca nu am avea valori, ci pentru ca nu vrem sa gestionam toate aceste resurse si valori in folosul celor care au nevoi.
"Nu am reusit ceea ce mi-am propus, construirea de locuinte de grup, de asezaminte cu numar mic de beneficiari in care sa traiasca oamenii cu handicap, atunci cind familia nu mai poate avea grija de ei"
- Dezamagiri?
- Da. O dezamagire este aceea ca si la aceasta data exista inca multi oameni cu dizabilitati care nici macar nu au fost expertizati, care nu-si cunosc drepturile, care nu detin aceste informatii, nu au acces la ele. Sistemul nu functioneaza. Statul se bucura daca o persoana cu handicap nu-si cunoaste drepturile sau nu are reprezentanti care sa se lupte pentru ea. Astfel mai economiseste niste bani. Ce conteaza omul si drepturile lui? O alta dezamagire este legata de faptul ca multe persoane cu handicap pot face o multime de lucruri utile, dar nu exista un serviciu concret de integrare si acompaniere in munca pe un fond de legislatie favorabila. Iar o mare neimplinire este aceea ca nu am reusit ceea ce mi-am propus, construirea de locuinte de grup, de asezaminte cu numar mic de beneficiari in care sa traiasca oamenii cu handicap, atunci cind familia nu mai poate avea grija de ei, dublat de un complex de servicii de terapie ocupationala pentru adultii cu handicap sever. Este un vis pe care numai o minune il poate implini. Dezamagirile sint mult mai mari atunci cind ma gindesc citi bani europeni s-au risipit pe proiecte de consultanta, de formare, de sustinere a copiilor din centrele de plasament care in acest moment s-au desfiintat.
- Impliniri, satisfactii?
- Da. Multe. In primul rind copiii care acum sint integrati la scoala si care au facut primii pasi la "Trebuie!", tinerii de la centrul de zi care comunica, relationeaza, sint fericiti, ma imbratiseaza ori de cite ori ne intilnim, parintii care au invatat sa fie activi in comunitate, sa ceara respectarea drepturilor pentru copiii lor. In al doilea rind, multi oameni si-au schimbat impresia despre "Trebuie!" atunci cind i-au cunoscut activitatea, cind s-au implicat direct, cind au partcipat la actiunile noastre. Dar cea mai mare multumire este faptul ca acum, dupa multi ani, politicile guvernamentale din acest moment in domeniu confirma ca drumul care trebuia urmat in integrarea si protectia pesoanelor cu dizabilitati este cel ales de "Trebuie!" acum 10 ani. Este o mare satisfactie cind citesc ca prioritatile programelor guvernamentale sint: infiintarea de centre de zi, de terapie ocupationala, de ateliere protejate, de centre de respiro, de integrare scolara, profesori de sprijin, de asezaminte rezidentiale cu numar mic de beneficiari si foarte multe alte initiative ale organizatiei la nivel local si national sint acum modele de urmat cu prioritate. Exista o nevoie atit de mare de servicii incit ar trebui sa activeze 100 de furnizori de servicii pe toate domeniile pentru persoanele cu handicap. Din pacate, in acest domeniu nu exista cistiguri decit la nivel spiritual si de aceea sintem doar doi sau trei furnizori din sistemul nonprofit. "Trebuie!" este un pionier campion la nivelul comunitatii noastre. Au fost multi oameni care au crezut in valorile ascunse ale unui om cu dizabilitati si mai ales au crezut in dreptul lui la o viata mai buna. (A consemnat Cristina DOSULEANU)
"In noiembrie 1996 eram parinti ce aveam copii cu handicap sever pentru care, la acel moment, nici o scoala nu-si deschidea portile"
- De ce ati facut primii pasi ?
- Prima noastra activitate a fost in decembrie 2006. Atunci, 24 de parinti si copii s-au bucurat impreuna de venirea Mosului. Organizatia Nationala "Trebuie!", cu sprijinul financiar al organizatiei suedeze Salvati Copiii a contactactat un grup de parinti pentru infiintarea unei filiale la Braila. Am facut acest lucru pentru ca toti cei care ne-am intilnit in noiembrie 1996 eram parinti ce aveam copii cu handicap sever pentru care, la acel moment, nici o scoala nu-si dechidea portile. Tot ceea ce ne doream atunci era ca si copiii nostri sa poata beneficia de educatie. De aceea, primul proiect, probabil printre primele proiecte derulate cu fonduri europene in Braila, a avut ca rezultat infiintarea unui Centru de terapie ocupationala si pedagogie curativa.
-Ce a urmat ?
- Un lung sir de batalii pe mai multe fronturi: dezvoltarea si sustinerea serviciilor de integrare scolara si sociala, dezvoltarea capacitatii institutionale a organizatiei, initiative si presiuni pentru imbunatatirea politicilor in domeniul incluziunii persoanelor cu dizabilitati si al cresterii calitatii vietii lor.
- Cum ati asigurat sustinerea financiara ca sa continuati?
- Proiecte, stringeri de fonduri, contributii ale membrilor, donatii, sponsorizari. Pentru noi fiecare donatie este extrem de valoroasa. Chiar daca suma nu este mare ea transmite un mesaj "sint alaturi de cauza voastra" din partea celui care a dat. La inceput parintii au contribuit cu articole de mobilier, materiale educationale, cu ore de activitate voluntara. Apoi, principala sursa financiara a fost accesarea de fonduri prin proiecte. Nu conta valoarea unui proiect. Am avut proiecte si de 1000 $ dar si de 30.000 de euro. Am elaborat zeci de proiecte, dar s-au aprobat cam 26 in cei zece ani. Am avut, insa, o echipa care le-a implementat. La un moment dat, cind "Trebuie!" era pe val, lucram continuu 15 oameni - 12 angajati si 3 voluntari. Cel mai valoros lucru pe care l-a pierdut "Trebuie!" din lipsa de fonduri este echipa deoarece acum "Trebuie!" mai are doar 2 angajati. Greu gasesti oameni cu asemenea valoare.
- Aveti in prezent un proiect in derulare?
- Beneficiem in anul 2006, pentrul Centrul de Abilitare pentru Trai Independent (CATI), de o subventionare din fonduri guvernamentale si un alt proiect in parteneriat cu Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) in baza initiativei organizatiei "Christophorus Werk" de a infiinta un centru de confectionat luminari. In ultimii ani am avut o colaborare foarte buna cu DGASPC, fapt apreciat de un grup de fundatii olandeze "Co-operating Netherlands Foundations" (CNF), care a donat in baza proiectului "Activ in comunitatea mea", un mult asteptat microbuz, ce va transporta copiii si tinerii la centrele de servicii. Din pacate, trebuie sa identificam o sursa pentru asigurarea combustibilului, deoarece celelalte costuri ale proiectului nu au fost aprobate spre finantare de catre CNF. Soferul este platit din contributia parintilor.
- Ati beneficiat de sprijin extern?
- Da, la inceput am primit o suma mica, dar constanta, in medie 3000 $ pe an, din partea "Salvati Copiii" Suedia. Apoi intr-un proiect care avea ca scop cunoasterea sistemului de protectie speciala a persoanelor cu dizabilitati din Uniunea Europeana, in 2002, am luat contact cu o organizatie din Germania, Erfurt, "Christophorus Werk". Vizitele reciproce, experientele acumulate, au marcat mult modul de abordare al problematicii handicapului si in special lucru cu persoana cu dizabilitati in cadrul organizatiei noastre. Din pacate, noi mai avem mult, mult de mers pina sa atingem aceste valori. Nu pentru ca nu am avea resurse, nu pentru ca nu am avea valori, ci pentru ca nu vrem sa gestionam toate aceste resurse si valori in folosul celor care au nevoi.
"Nu am reusit ceea ce mi-am propus, construirea de locuinte de grup, de asezaminte cu numar mic de beneficiari in care sa traiasca oamenii cu handicap, atunci cind familia nu mai poate avea grija de ei"
- Dezamagiri?
- Da. O dezamagire este aceea ca si la aceasta data exista inca multi oameni cu dizabilitati care nici macar nu au fost expertizati, care nu-si cunosc drepturile, care nu detin aceste informatii, nu au acces la ele. Sistemul nu functioneaza. Statul se bucura daca o persoana cu handicap nu-si cunoaste drepturile sau nu are reprezentanti care sa se lupte pentru ea. Astfel mai economiseste niste bani. Ce conteaza omul si drepturile lui? O alta dezamagire este legata de faptul ca multe persoane cu handicap pot face o multime de lucruri utile, dar nu exista un serviciu concret de integrare si acompaniere in munca pe un fond de legislatie favorabila. Iar o mare neimplinire este aceea ca nu am reusit ceea ce mi-am propus, construirea de locuinte de grup, de asezaminte cu numar mic de beneficiari in care sa traiasca oamenii cu handicap, atunci cind familia nu mai poate avea grija de ei, dublat de un complex de servicii de terapie ocupationala pentru adultii cu handicap sever. Este un vis pe care numai o minune il poate implini. Dezamagirile sint mult mai mari atunci cind ma gindesc citi bani europeni s-au risipit pe proiecte de consultanta, de formare, de sustinere a copiilor din centrele de plasament care in acest moment s-au desfiintat.
- Impliniri, satisfactii?
- Da. Multe. In primul rind copiii care acum sint integrati la scoala si care au facut primii pasi la "Trebuie!", tinerii de la centrul de zi care comunica, relationeaza, sint fericiti, ma imbratiseaza ori de cite ori ne intilnim, parintii care au invatat sa fie activi in comunitate, sa ceara respectarea drepturilor pentru copiii lor. In al doilea rind, multi oameni si-au schimbat impresia despre "Trebuie!" atunci cind i-au cunoscut activitatea, cind s-au implicat direct, cind au partcipat la actiunile noastre. Dar cea mai mare multumire este faptul ca acum, dupa multi ani, politicile guvernamentale din acest moment in domeniu confirma ca drumul care trebuia urmat in integrarea si protectia pesoanelor cu dizabilitati este cel ales de "Trebuie!" acum 10 ani. Este o mare satisfactie cind citesc ca prioritatile programelor guvernamentale sint: infiintarea de centre de zi, de terapie ocupationala, de ateliere protejate, de centre de respiro, de integrare scolara, profesori de sprijin, de asezaminte rezidentiale cu numar mic de beneficiari si foarte multe alte initiative ale organizatiei la nivel local si national sint acum modele de urmat cu prioritate. Exista o nevoie atit de mare de servicii incit ar trebui sa activeze 100 de furnizori de servicii pe toate domeniile pentru persoanele cu handicap. Din pacate, in acest domeniu nu exista cistiguri decit la nivel spiritual si de aceea sintem doar doi sau trei furnizori din sistemul nonprofit. "Trebuie!" este un pionier campion la nivelul comunitatii noastre. Au fost multi oameni care au crezut in valorile ascunse ale unui om cu dizabilitati si mai ales au crezut in dreptul lui la o viata mai buna. (A consemnat Cristina DOSULEANU)
