Franks: România se află într-o poziţie bună | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Franks: România se află într-o poziţie bună

"Creşterea în 2012 va fi de 1,5% în ciuda performaţei scăzute din primul trimestru ca urmare a întreruperilor, pe fondul condiţiilor meteo. Există riscuri din zona externă, care intensifică presiunile asupra României. Riscurile sunt la un nivel ridicat. Există dificultăţi în procesul de redresare a creşterii datorită crizei economice şi financiare internaţionale. Dar politicile prudente şi sacrificiile populaţiei au făcut ca România să se afle într-o poziţie bună pentru a face faţă acestor riscuri. România a făcut eforturi incredibile pentru a ajunge aici. Sunt uimit de progresele României din ultimii ani pentru stabilitatea economică", a precizat Franks.
Acesta a arătat că există perspectiva ca inflaţia să se menţină în interiorul targetului, pe toată perioada până la finele anului.
"În ciuda incertitudinii de pe pieţe, cursul este relativ stabil şi România a accesat cu succes pieţele internaţionale pentru constituirea rezervei în valută", a mai spus şeful misiunii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro