Meciurile din Liga a V-a care urmau să se dispute duminică, 12 aprilie, vor avea loc astăzi, de la ora 17.00. Numai partida dintre Voinţa Făurei Sat şi FC Urleasca va avea loc sâmbătă. Şi de data aceasta sunt meciuri interesante în ambele serii. De departe derby-ul acestei runde este cel de la Vădeni, unde se întâlnesc primele două clasate, Siretul Vădeni şi Tricolorul Lanurile. Ambele formaţii au acelaşi număr de puncte, 36, departajarea în clasament fiind făcută pe criteriul golaverajului. În tur, pe 14 septembrie, Siretul Vădeni s-a impus cu 3-2 pe terenul adversarei de astăzi. Cele două echipe traversează o perioadă foarte bună, aşa că se anunţă o partidă cu "scântei", una care poate decide în mare măsură campioana judeţeană din această serie. În grupa a doua, revelaţia sezonului de primăvară, Voinţa Bărăganul primeşte vizita echipei de pe locul al treilea, Comagrim Dudeşti iar la Voinţa Făurei Sat se deplasează FC Urleasca. Ambele sunt jocuri cu un grad înalt de dificultate şi se pot încheia cu orice rezultat.
Înaintea acestei etape, în prima serie lideră este Siretul Vădeni, 36 puncte (golaveraj: 53-19), pe locul al doilea se află Tricolorul Lanurile, 36 puncte (49-27), pe al treilea Dunărea Tichileşti, 33 puncte, iar în seria a doua podiumul se prezintă astfel: 1 AS Bordei verde 42 puncte, 2 Voinţa Plopu 38 puncte, 3 Comagrim Dudeşti 34 puncte.
Liga a V-a programează astăzi meciurile:
Seria I
Dinamo Salcia Tudor - Dacia Berteşti
Şoimii Unirea - Romgal Romanu
Dunărea Tichileşti - Stanriz Stăncuţa
Siretul Vădeni - Tricolorul Lanurile
CF Brăila II - Speranţa Măxineni
FC Tufeşti - Înfăţirea Gemenele
Seria a II-a
Voinţa Făurei Sat - FC Urleasca
Voinţa Bărăganul - Comagrim Dudeşti
Voinţa Plopu - Victoria Deduleşti
AS Bordei Verde - AS Jirlău
Spicul Zăvoaia - Viitorul II Ianca
Viitorul Galbenu - Viitorul Cireşu
Vointa Şuţeşti - Vulturul Horia