• Voinţa Şuţeşti a condus cu 3-1 la pauză, dar “Pandurii” au revenit în partea a doua şi au avut 4-3, în minutul 87 • Custură a înscris pentru oaspeţi în minutul 90 şi jocul s-a încheiat egal, 4-4 • Vali Durbacă de la Viitorul Ianca şi Ioan Şerbănescu de la Pandurii au fost golgeterii rundei
Din etapa a 7-a a Ligii a IV-a s-au disputat doar patru meciuri, jocul de la Tichileşti fiind reprogramat, din cauza ploii şi a terenului impracticabil, pentru miercuri. Trei dintre cele patru partide disputate sâmbătă s-au încheiat cu victoria echipelor gazdă, în cea de la Tudor Vladimirescu scorul a fost egal, după ce, la pauză, oaspeţii au condus cu 3-1. Acesta a fost jocul cel mai spectaculos al rundei. Voinţa Şuţeşti a condus cu 3-1 la pauză, dar “Pandurii” au întors rezultatul în favoarea lor, a fost 4-3 pentru formaţia din Tudor Vladimirescu în minutul 87, graţie golurilor marcate de Ioan Şerbănescu de două ori şi Decu. Dar în minutul 90 Custură a înscris pentru oaspeţi şi meciul s-a încheiat nedecis, 4-4. După-amiază, pe acelaşi stadion, Comunal Cazasu a câştigat cu 1-0 meciul cu Viitorul Însurăţei, unicul gol al partidei fiind semnat de Ionel Bratosin care a transformat o lovitură de la 11 metri în minutul 30. Formaţia din Cazasu a mai irosit o mare ocazie de gol în prima repriză prin Florentin Luchian, iar în partea a doua Ionuţ Matei a ratat alte două şanse de a mări avantajul echipei gazdă. Viitorul Ianca a realizat scorul etapei, 9-0, în disputa cu satelitul echipei Dacia Unirea, jucătorul meciului fiind atacantul Vali Durbacă autor al unui hat trick. CS Făurei pentru care Iulian Bogoş a marcat de două ori, s-a impus cu 4-0 în partida cu Gloria Movila Miresii.
După şapte etape pe primul loc se menţine Viitorul Ianca 19 puncte, pe locul al doilea se află CS Făurei 16 puncte, iar pe al treilea a urcat Comunal Cazasu cu 15 puncte. Dacă învinge însă miercuri la Tichileşti, Voinţa Vişani acumulează 15 puncte şi cu un golaveraj mai bun poate reveni pe podium, iar Comunal Cazasu coboară pe poziţia a patra.
Rezultatele şi marcatorii etapei a 7-a:
Pandurii Tudor Vladimirescu - Voinţa Şuţeşti 4-4 (1-3)
I. Şerbănescu (min. 7, 60, 87), Decu (min. 83) / Ciocan (min. 2, 16), Neacşu (min. 23), Custură (min. 90)
Dunărea Tichileşti - Voinţa Vişani se dispută miercuri
Viitorul Ianca - Dacia Unirea 2 Brăila 9-0 (6-0)
Necoară (min. 10, 77), V. Durbacă (min. 14, 45, 88), Cazan (min. 13, 40), Smeu (min. 28), Crăciun (min. 48)
Comunal Cazasu - Viitorul Însurăţei 1-0 (1-0)
Bratosin (min. 30)
CS Făurei - Gloria Movila Miresii 4-0 (4-0)
Bogoş (min. 6, 23), Percă (min. 9), Tudose (min. 41).