Un tânăr de 20 de ani, fost elev al Liceului de Artă "Hariclea Darclee", a ajuns să primească condamnări după condamnări, fie pentru furt, fie pentru trafic de droguri şi, ultima oară, pentru trafic de minori. Luna aceasta, Marius Ionuţ Gheorghe, zis "Balcon", a primit o nouă lovitură din partea judecătorilor Tribunalului Brăila, care l-au condamnat la un an şi o lună închisoare pentru trafic de minori. Cazul a fost instrumentat de procurorii DIICOT Brăila, care au stabilit că tânărul a obligat-o chiar pe iubita lui, de 15 ani, elevă la acelaşi liceu, să întreţină relaţii sexuale cu 40 de bărbaţi. Asta după ce a făcut-o să devină dependentă de etnobotanice şi a trimis-o "la produs" pentru a face rost de bani pentru droguri, pe care le consumau amândoi. "Condamnă pe inculpat la 1 an închisoare pentru infracţiunea de trafic de minori în formă continuată comisă în perioada octombrie 2009 -iulie 2010. Dispune anularea suspendării condiţionate a pedepsei de 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa Judecătoriei Brăila, pentru infracţiunea de furt calificat, urmând a fi contopită cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă. Constată că cele două infracţiuni sunt concurente cu infracţiunea de trafic de droguri de risc, comisă în perioada august-septembrie 2010, pentru care a fost inculpatul condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, din care a executat în detenţie perioada cuprinsă între 19 oct. 2010 - 5 iulie 2011, fiind liberat condiţionat cu un rest de 105 zile. Dispune contopirea celor trei pedepse, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare sporită cu o lună", se precizează pe site-ul Tribunalului Brăila. În plus, instanţa a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.500 lei, bani provenind din întreţinerea de relaţii sexuale de către victimă cu circa 40 de bărbaţi, din care 500 de lei au fost daţi fetei pentru droguri şi alte nevoi. Sentinţa dată de instanţă nu este însă definitivă, putând fi atacată cu apel.
Minora de 15 ani se îndrăgostise de tânărul care a obligat-o să se prostitueze
Potrivit procurorilor DIICOT Brăila, pe 11 noiembrie 2010, s-a dispus trimiterea în judecată a lui Marius Ionuţ Gheorghe, zis "Balcon", pentru infracţiunea de trafic de droguri. De asemenea, tot atunci, s-a luat decizia disjungerii cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de acelaşi tânăr, pentru infracţiunea de trafic de minori. Asta pentru că din probele administrate a rezultat că, în perioada octombrie 2009 - iulie 2010, inculpatul a exploatat prin obligare la practicarea prostituţiei o minoră de 15 ani, care îi era chiar prietenă.
Învinuitul a fost elev al Liceului de Artă "Hariclea Darclee", liceu la care studia şi fata. În toamna anului 2009, cei doi au devenit prieteni, fata îndrăgostindu-se de tânăr. În urma cercetărilor efectuate de procurorii DIICOT s-a stabilit că, după o perioadă de timp, "Balcon" i-a propus tinerei să îl însoţească la o petrecere, la care tot el i-a dat "să prizeze produse etnobotanice". Oricum, învinuitul era deja consumator de etnobotanice şi droguri de risc, el fiind chiar condamnat pentru trafic de droguri. Ulterior, profitând de vârsta şi naivitatea fetei, precum şi de faptul că aceasta îl iubea, brăileanul i-a cerut să facă tot ce îi va spune el "pentru ca relaţia lor să meargă". După un timp, însă, Marius i-a cerut fetei să întreţină raporturi sexuale şi cu alte persoane, ei doi având până atunci relaţii intime. Pentru a o determina pe minoră să accepte propunerea, individul a ameninţat-o că "se vor despărţi" şi i-a aplicat câteva lovituri cu palmele. Apoi, învinuitul, prin ameninţare şi violenţă, a obligat-o pe fată să întreţină raporturi sexuale cu circa 40 de persoane. Pentru plata acestor servicii, clienţii ofereau etnobotanice sau bani, care erau daţi chiar iubitului fetei, dacă clienţii erau cunoscuţi de-ai lui sau victimei, care preda apoi banii învinuitului. În această perioadă, spun procurorii, tânărul continua să îi dea fetei produse etnobotanice, aceasta devenind astfel dependentă. Chiar dacă în primele trei luni de relaţie cu Marius minora s-a opus solicitărilor acestuia de a se prostitua, ulterior a fost nevoită să accepte situaţia, fiind supusă la presiuni fizice şi psihice, ameninţată şi lovită deseori de tânăr. Pentru serviciile sexuale oferite de fată, precizează procurorii, învinuitul primea sume cuprinse între 100 şi 400 de lei.
Tânărul a spus că fata se prostitua de bunăvoie, pentru a-şi cumpăra droguri
Martorii audiaţi în cauză de procurori au confirmat faptul că "Balcon" o obliga pe minoră să întreţină relaţii sexuale cu anumiţi clienţi, de la care învinuitul primea sume între 70 şi 100 de lei. Aceştia au mai spus că Marius o agresa frecvent pe fată pentru a accepta să practice prostituţia. Pentru a pune capăt unui astfel de episod violent, la un moment dat, a fost chemată şi Poliţia, care s-a deplasat în cartierul Hipodrom, unde fata fusese luată la bătaie, însă scandalul se sfârşise, astfel că cei implicaţi au fost doar avertizaţi verbal. Unii dintre cei audiaţi în cauză ştiau însă, evident de la învinuit, că minora întreţinea raporturi sexuale de bunăvoie. Alţii au confirmat exploatarea fetei de către învinuit, prin obligarea la practicarea prostituţiei, contra unor sume de bani sau cantităţi de etnobotanice. La liceul în care învăţa tânărul, se ştia însă că acesta consumă etnobotanice şi că îi oferea droguri şi prietenei sale. Unele persoane au văzut urmele de violenţă pe trupul fetei, observând şi comportamentul violent pe care îl avea tânărul faţă de iubita sa, scopul acestuia fiind de a o face pe minoră "să asculte de el" şi să o oblige să practice prostituţia. În plus, după ce individul a rupt relaţia cu fata, le-a spus cunoscuţilor că aceasta "se prostitua de bunăvoie". Din convorbirile telefonice interceptate de procurorii DIICOT Brăila a reieşit că fata era agresată frecvent, precum şi faptul că "Balcon" era contactat de posibili clienţi pentru a obţine numărul de telefon al fetei.
Dacă în primă fază tânărul nu a vrut să facă vreo declaraţie în faţa anchetatorilor, ulterior, după prezentarea materialului de urmărire penală, acesta a spus că fata i-a cerut produse etnobotanice, iar el i-a oferit, devenind apoi dependentă. "Datorită faptului că nu avea banii necesari procurării acestora, învinuitul i-a sugerat părţii vătămate să se ducă să obţină bani, astfel încât aceasta a început să se prostitueze. Învinuitul a recunoscut că el îi dădea părţii vătămate numerele de telefon ale clienţilor, că aceasta practica prostituţia şi primea diferite sume de bani pe care i le dădea învinuitului în vederea procurării de produse etnobotanice. Aceste produse le consumau împreună. Învinuitul a negat că ar fi constrâns-o pe partea vătămată în vreo modalitate, negând existenţa vreunei violenţe", se arată în rechizitoriul DIICOT Brăila. Individul a recunoscut incidentul violent din cartierul Hipodrom, însă a spus că motivul a fost gelozia sa şi nu dorinţa de a o trimite pe fată să se prostitueze la o petrecere de la un restaurant. Învinuitul a minţit-o pe fată când a luat-o de acasă, spunându-i doar că merg în oraş, în condiţiile în care, precizează procurorii, el plecase de la petrecere cu scopul precis de a o aduce pe fată la restaurant. "Balcon" a recunoscut că o parte dintre clienţii fetei erau daţi de el, însă a spus că nu a obligat-o niciodată să se prostitueze.
Tânărul care şi-a obligat iubita să se prostitueze a mai fost condamnat, alături de alţi patru tineri, pentru trafic de droguri. La sfârşitul anului 2010, reţeaua de traficanţi de droguri de risc, formată din cei cinci tineri care comercializau cannabis şi rezină de cannabis (haşiş) în municipiul Brăila, a fost destructurată de lucrătorii de la Crimă Organizată, sub coordonarea procurorilor DIICOT - Biroul Teritorial Brăila.