Fost șef al FMI, condamnat la închisoare pentru deturnare de fonduri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fost șef al FMI, condamnat la închisoare pentru deturnare de fonduri

Spaniolul Rodrigo Rato, fost director general al Fondului Monetar Internațional (FMI) între anii 2004 și 2007, a fost condamnat joi de un tribunal din Madrid la o pedeapsă de patru ani și jumătate de închisoare pentru deturnare de fonduri la banca spaniolă Bankia, la care a fost președinte între 2010 și 2012, informează AFP.

 

În vârstă de 67 de ani, Rodrigo Rato, ex-ministru al Economiei în Spania în perioada 1996 - 2004, și alți 65 de manageri de la banca comercială Bankia, succesoarea casei de economii Caja Madrid, sunt acuzați de deturnare de fonduri după ce au achitat cheltuielile personale cu cărți de credit pentru cheltuieli nelimitate puse la dispoziție de către bancă, fără a oferi justificări sau a declara cheltuielile la Fisc.

Potrivit actului de acuzare, Rodrigo Rato a menținut în 2010 „sistemul corupt” pus la punct de predecesorul său în fruntea Caja Madrid, Miguel Blesa, și el membru al Partidului Popular, iar ulterior la reprodus la Bankia, instituție apărută în 2011 în urma fuziunii Caja Madrid cu alte șase case de economii.

Rodrigo Rato a condus FMI din 2004 până în 2007. Cariera sa dezastruoasă de bancher în Spania nu a durat decât doi ani, între 2010 și 2012, dar s-a terminat cu cel mai mare scandal bancar din istoria Spaniei. Falimentul răsunător al Bankia în 2012 a obligat Spania să solicite un plan de salvare din partea Uniunii Europene în valoare de 41 de miliarde de euro pentru sectorul său bancar.

Rato este al doilea șef al FMI care ajunge în tribunal. Succesorul său, Dominique Strauss-Kahn a fost achitat în 2015 într-un proces în care a fost acuzat de proxenetism. De asemenea, Christine Lagarde, care a preluat postul de președinte al FMI după Dominique Strauss-Kahn, urmează să ajungă în fața tribunalului în luna decembrie într-un proces în care este acuzată de neglijență într-un dosarul de arbitraj care datează din perioada în care aceasta ocupa postul de ministru al Economiei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro