In fata unei adversare in care s-au regasit Robert Nita, Axinciuc si Ionel Dragoi, dar si alti fotbalisti care au cochetat cu esaloanele inferioare, Viitorul a fost formatia care a trecut prima pe linga deschiderea scorului. Lansat pe contraatac in minutul 9, Dobre a scapat singur cu portarul adevers, l-a driblat in prima faza insa a aminat momentul sutului si a fost blocat in extremis de cate unul dintre fundasii gazdelor. Meciul s-a derulat apoi la mijlocul terenului si abia in minutul 25 dobrogenii au avut sansa de a modifica tabela insa portarul Tudor a avut o interventie excelenta in fata lui Dragoi.
Cea de a treia, si ultima faza demna de mentionat a primei reprize, s-a derulat in minutul 32 cind oaspetii au beneficiat de un corner, Vioreanu a centrat in fata portii insa Berceanu, dintr-o pozitie destul de buna, a reluat cu capul peste transversala.
Dobre - inger si demon
Formatia din Insuratei a fost mult mai activa la reluare insa Cheles (min. 2) a sutat de la marginea careului mare peste poarta, Bogdan a scapat zece minute mai tirziu de marcajul adversarului direct, dar a sutat prea slab din interiorul careului si portarul gazdelor a retinut mingea fara nici o dificultate, iar Tanase (min. 75) a executat o lovitura libera de la 18 m insa si de data aceasta tabela nu s-a modificat.
In minutul urmator CS Ovidiu a dezvoltat o actiune de atac pe partea dreapta si Borza a trimis mingea in plasa portii lui Tudor. Gazdele au sesizat degringolada din tabara adversa au fortat desprinderea, dar Tudor a avut o interventie foarte buna la actiunea personala a lui Dragoi. Doua minute mai tirziu portarul formatiei din Insuratei a avut o initiativa hazardata, incercind sa-l dribleze pe unul dintre adversarii sai, a pierdut mingea insa tot el a avut o interventie la limita regulamentului si a evitat inscrierea celui de al doilea gol de catre gazde.
Scapata cu fata curata, Viitorul Insuratei a reusit sa echilibreze jocul si in minutul 83 a restabilit egalitatea, Berceanu a crosetat doi fundasi, a centrat in fata portii si, de la 3 m, Dobre a indeplinit o simpla formalitate, 1-1. Tot Dobre a avut sansa de a transa meciul in favoarea formatiei sale in minutul 85 insa s-a grabit si a sutat in portarul echipei CS Ovidiu.
Viitorul Insuratei a reusit sa recupereze unul dintre punctele pierdute etapa trecuta pe teren propriu, insa a coborit un loc in clasament, fiind in acest moment pe pozitia a 14-a.
Viitorul: Tudor - Cheles, Musat, Bogdan, Paraschiv, Calatoaie - Tanase (min. 70: Vicol), Vioreanu, Berceanu, Bratosin (min. 75: Balta) - Dobre (min. 89: Baicu).
Rezultatele inregistrate in primele doua serii:
Seria I
FC Birlad - Cetatea Suceava 1-4
NGM Leonard Pascani - FCM II Bacau 0-2
Politehnica Galati - Bujorii Tg. Bujor 2-0
Juventus Falticeni - CFR Pascani 2-1
Willy Bacau - Laminorul Roman 3-2
Ceahlaul II Piatra Neamt - Otelul II Galati 0-1
Aerostar Bacau - Politehnica II Iasi 1-0
CF Braila - Raraul Campulung Moldovenesc 3-0
Seria a II-a
CSO Ianca - CS Navodari 0-3
Onix Rm. Sarat - CSM Medgidia 0-0
Unirea Slobozia - Portul Constanta 2-1
Juventus Bucuresti - Aversa Bucuresti 3-0
Dunarea Calarasi - FC Snagov 1-1
Farul II Constanta - CSM Rm. Sarat 2-4
Steaua II Bucuresti - Rocar ANEFS Bucuresti 4-1
Callatis Mangalia - Abatorul Slobozia 5-1
CS Ovidiu - Viitorul Insuratei 1-1