Format standard pentru contractele pe bani publici | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Format standard pentru contractele pe bani publici

De la 1 iulie 2008 intra in vigoare un Ordin al Ministrului Economiei si Finantelor privind modelul de contract obligatoriu pentru toate proiectele de lucrari cu valoarea de peste 5 milioane de euro, care implica finantare publica, de la buget sau de la Uniunea Europeana. Este vorba despre Ordinul nr.915/25 martie 2008, pentru aprobarea conditiilor generale si speciale la incheierea contractelor de lucrari, publicat in Monitorul Oficial nr.424/5 iunie 2008.
Modelul respectiv este de fapt un "contract cadru", care va trebui aplicat in toate aceste proiecte. Contractul poate fi folosit ca atare sau poate fi completat cu alte detalii pe care partile semnatare le considera necesare. Modelul de contract contine un set minim de conditii ce trebuie respectate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro