• între orele 10.30 - 14.00, cei care vor merge la mall vor avea ocazia să vadă standurile de prezentare ale Poliţiei, Jandarmeriei, ISU, Brigadei 10 Geniu, Poliţiei de Frontieră, dar şi ale structurilor axate pe combaterea corupţiei şi a traficului de persoane • evenimentul este organizat de IPJ Brăila, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila
Dacă veţi vedea astăzi mulţi poliţişti, câini de serviciu şi intervenţie, jandarmi, pompieri, militari, şi nu numai în parcarea mall-ului brăilean, nu vă speriaţi, nu s-a întâmplat nimic rău! Ba chiar sunteţi invitaţi să luaţi parte la o activitate de prevenire şi informare. E vorba despre un eveniment intitulat “Împreună pentru siguranţa copiilor”, organizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, având ca parteneri următoarele instituţii: Inspectoratul Şcolar Judeţean, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Dunărea”, Sectorul Poliţiei de Frontieră Brăila din cadrul Inspectoratului de Poliţie de Frontieră Iaşi, Brigada 10 Geniu, Serviciul Judeţean Anticorupţie Brăila din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Brăila şi Centrul Regional Galaţi al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane. Bineînţeles, organizarea a fost posibilă şi cu sprijinul Brăila Mall.
Evenimentul se va desfăşura în intervalul 10.30 - 14.00, în parcarea mall-ului. Cei prezenţi vor avea ocazia să vadă sau să revadă standurile de prezentare şi câinii de serviciu şi de intervenţie ai Poliţiei, Jandarmeriei şi Armatei, fiecare patruped având o altă pregătire, în funcţie de specificul structurii. Vor mai fi prezentate şi mijloacele de luptă sau de intervenţie. Şeful IPJ Brăila, Adrian Glugă, se arată optimist în ceea ce priveşte numărul vizitatorilor. “Suntem convinşi că vom avea parte de mulţi vizitatori şi vom fi la înălţime, noi şi partenerii noştri, în a oferi informaţii cu privire la modul de funcţionare şi mai ales la pregătirea antivictimală şi antiinfracţională a populaţiei”, a precizat sursa citată în cadrul conferinţei de presă.