"În şedinţa de Guvern de miercuri sperăm să fie aprobată legea 346 din sesiunea de anul acesta. Sperăm să treacă cu toate amendamentele pe care le-am făcut noi, strânse de la patronate, de la toţi cei cu care am lucrat. Din 2004 nu s-a mai intervenit asupra legii. Era normal să se facă o lege nouă pe baza legilor europene. O firmă sau o companie nu poate funcţiona fără finanţare. De aceea, cred că una dintre prevederile importante este creşterea treptată de la 0,4 la 1% din PIB a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru programe şi proiecte. O altă etapă importantă este crearea fondurilor de risc pentru că, fără aceste fonduri de risc, indiferent cât de uşor poţi înfiinţa o companie, nu poţi să o duci mai departe", a declarat miercuri preşedintele Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM (AIPPIMM), Răzvan Ioan Taraş.
Potrivit acestuia, alte prevederi importante se referă la reducerea taxelor cu 25%, precum şi crearea de fonduri noi de garantare, contragarantare, de fonduri de risc pentru a putea susţine activităţile firmelor.
"Totodată, încercăm să facem o reducere cu 25% a tuturor autorizaţiilor şi tot ceea ce este nevoie pentru a funcţiona o firmă. Pe de altă parte, vrem să derulăm noi programe prin agenţia noastră pentru a ajuta tinerii şi celelte forme de SRL-uri", a mai spus Taraş.