S-au tot jucat asa, de vreo doi ani, citiva ministri. Au trecut pe la minister ca sa-si puna amprenta, “ sa faca ceva “. Ba ca dam BAC-ul dupa vechea structura, ba ca avem variante, ba ca nu avem. Ne-am obisnuit deja cu schimbarile rapide si jucause din invatamint si ne-am tot invirtit in jurul unui examen, l-am tot gindit, l-am tot restructurat. Dupa ce ni s-au tot plimbat variante de subiecte pe sub nas, s-au retras cu un rinjet vizibil si s-au gindit sa ne trezeasca la realitate. Elevii au inceput sa priveasca cu suspiciune orice schimbare, orice zvon ori presupunere. Punerea probelor orale intr-o umbra de incertitudine a dat peste cap planurile atit ale elevilor, cit si ale profesorilor. Se pare ca notele la probele orale sint prea mari. Desfiintarea probei orale, de exemplu, la limbile straine ar reprezenta un mare dezavantaj pentru elevi, avind in vedere importanta vorbirii unei limbi straine, dar si usurinta cu care foarte multi elevi se exprima. De partea cealalta, sint elevii emotivi, care sustin ca le-ar fi mult mai usor sa sustina examenul doar in scris, nefiind nevoiti sa-si sustina proba in fata unei comisii. Alta incercare de introducere a grilelor, in urma cu ceva timp, a adus la acea vreme, note prea mici. Grile obiective! Examenul de bacalaureat e sortit unei transformari radicale, fie acum, fie la anul. Este clar ca se vrea un examen mai dificil, mai bine sistematizat...Cu aceasta ocazie, este posibil sa se dea examne de admitere si la universitate. In fond, totul este posibil. Dar oare cum ar fi sa revenim la respins-admis? Pina atunci, ne lasam pe mina destinului. Elevii din a XII-a sa invete pentru oral sau pentru “ne-oral “... si cei mai mici sa priveasca, sa ia aminte si sa astepte noi indicatii. Profesorii poate nu vor sti ce sa le raspunda elevilor, elevii vor sta cu ochii pe televizor. In fond, totul e posibil.