FMI cere Guvernului să înceapă concedierile la Poştă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

FMI cere Guvernului să înceapă concedierile la Poştă

Reducerea numărului de oficii poştale va fi efectuată tot în perioada imediat următoare, până la sfârşitul lunii aprilie, relevă scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu FMI.
În urma acestei reduceri, numătul total al oficiilor poştale va scădea de la 5.835 la sub 5.700 unităţi. Pe parcursul anului trecut, numărul oficiilor poştale a scăzut de la 7.100 la 5.835 unităţi.
Guvernul şi FMI au convenit totodată ca termenul în care autorităţile trebuie să găsească un investitor strategic dispus să preia cel puţin 20% din acţiuni la Poşta Română, în urma unei majorări a capitalului social, să fie prelungit cu două luni, până la sfârşitul lunii iunie.
În negocierile de la sfârşitul anului trecut, FMI a impus Guvernului să înceapă procedurile de concediere colectivă a angajaţilor din companie, fără ca la acea dată să fie stabilit numărul salariaţilor care vor fi concediaţi.
Cu pierderi de 29 milioane euro în 2010, Compania Naţională Poşta Română este controlată în prezent de Ministerul Comunicaţiilor, care deţine 75% din acţiuni, şi de Fondul Proprietatea, cu 25%.
Un document guvernamental prezentat de MEDIAFAX în toamna anului trecut releva intenţia statului de a-şi reduce participaţia la Poşta Română până la 51% din titluri şi de a găsi un investitor strategic care să preia cel puţin 20% din acţiuni, în urma unei majorări a capitalului social. Fondul Proprietatea şi-ar putea reduce cota de participare la Poşta Română la 15% dacă nu va participa la majorarea capitalului.
Investitorul va avea dreptul să propună o echipă care să asigure managementul companiei pe o perioadă de minimum 10 ani.
În vara anului trecut, conducerea Poştei Române susţinea că eventualele concedieri vor fi stabilite în urma unei analize, iar preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, ameninţa că peste trei mii de sindicalişti vor ieşi în stradă, nemulţumiţi de eventualele disponibilizări din companie.
Prima etapă de reorganizare, derulată anul trecut, nu a presupus concedieri, potrivit companiei.
Poşta Română are circa 35.000 de angajaţi.
Potrivit datelor ministerului de resort, reprezentanţi ai operatorilor naţionali poştali din Austria, Belgia, Germania, Italia, Marea Britanie şi Suedia şi-au manifestat interesul pentru intrarea în acţionariatul Poştei Române.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro