Fluturasii electorali de doi bani inchid gura unor liberali | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fluturasii electorali de doi bani inchid gura unor liberali

Numarul victimelor fluturasilor electorali de doi bani ai liberalului Ion Susanu creste de la o zi la alta, ca voinicul din poveste. Astfel, mai nou, am aflat ca materialele electorale respective au bagat in bucluc nu pe "beneficiarul" lor, ci pe doi dintre colegii lui Susanu, care au avut proasta inspiratie sa se dezica public de ele, pentru a-si apara "onoarea". Al treilea, la fel de neinspirat, a indraznit sa sustina ca unul dintre cei cu onoarea nereperata minte, cind spune ca nu a avut nici o legatura cu fluturasii respectivi. Daca initial se discuta despre posibila sanctionare a lui Victor Neagu, trecut pe fluturasi ca fiind director de campanie - calitate pe care a negat-o - sanctiunea s-a extins si asupra lui Giorgiu Coman, cel care l-a atacat pe Neagu, numindu-l mincinos, dar si asupra lui Adrian Ritzinger, care figura si el pe materialele controversate ca fiind coordonator politic - si el negind ca ar avea aceasta calitate.
Presedintele PNL Constantin Cibu a declarat ieri ca cei care au iesit in presa pe aceasta tema, tulburind apele intr-o poveste lipsita de importanta, ce putea trece neobservata daca nu ar fi fost comentata chiar de liberali in contradictoriu, vor fi sanctionati cu avertisment si cu interzicerea dreptului de a mai iesi in presa, pe chestiuni pe care nu sint autorizati in mod expres sa le analizeze. "Nu mi se pare normal sa se dea atita importanta declaratiilor lui Coman, lui Neagu... Dar astazi o sa le mai taiem putin elanul, adica o sa le interzicem iesirea in presa cu alte probleme decit cele stabilite la partid, nu fiecare spune ce-i trece prin cap si face cite-o declaratie la presa. Ca presa de-abia asteapta...".
Cibu a precizat ca a vazut fluturasii respectivi si nu i-au placut nici lui, dar nu i se pare normal ca cei mentionati pe aceste materiale sa se grabeasca sa iasa in presa si sa se dezica de ei: "Nu mi-au placut, dar asta nu inseamna sa dau vina pe altcineva, in ziar, sa nu-mi asum nici un fel de responsabilitate".
La rindul sau, vicepresedintele PNL Vasile Varga a precizat ieri ca, pina la urma, a fost vorba despre un accident regretabil, dar, in principiu, acei fluturasi erau doar de prezentare, pe care Susanu si i-a facut singur si care vor fi corectati inainte de inceperea campaniei electorale propriu-zise: "Vom face o analiza pertinenta asupra iesirii in presa a celor trei si cu certitudine vom lua o decizie in cadrul conducerii, iar ei, in mod sigur, nu vor mai avea acces la presa. Relatia cu presa trebuie sa fie sustinuta de o echipa care reprezinta conducerea partidului, autorizata sa vorbeasca, sa faca declaratii viabile. Domnul Ion Susanu a facut o chestiune care nu a iesit foarte bine, eu nu am vazut fluturasii pentru ca nu eram in Braila la momentul respectiv, dar strategia dumnealui am vazut-o si se bazeaza pe chestiuni clare. El este agricultor de o viata, asta este profesia lui, stie ce sa faca in acest domeniu. Poate sa spuna lumea orice despre dumnealui, dar ca profesionist in agricultura este foarte bun, iar specialistii ii numeri pe degete". Intrebat de ce este pasibil de sanctionare si Adrian Ritzinger, care nu a facut decit sa declare, scurt, ca nu are nici un amestec in conceperea si realizarea propriu-zisa a fluturasilor lui Susanu, Cibu a spus: "Nu putea sa taca din gura, ce era! Mare personalitate, domnul Ritzinger!".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro