Producătorii agricoli locali sunt aproape de final cu recoltarea la floarea soarelui pentru consum, arată cele mai recente date statistice ale Direcţiei Agricole Brăila. Aproape 58.000 hectare au fost procesate din totalul de circa 79.400 ha înfiinţate în primăvară, cu o producţie medie la nivel de judeţ undeva aproape de 2,1 tone la hectar. În ce priveşte floarea soarelui pentru sămânţă, din cele 652 ha înfiinţate, au fost recoltate 61 ha, cu aceeaşi producţie medie la hectar de 2,1 tone.
Tot la debut este şi campania de recoltare la porumbul pentru consum, aproape 4.900 ha procesate din totalul de 77.155 ha înfiinţate la început de sezon, însă cel puţin până la acest moment producţia medie raportată este mult sub aşteptări, doar 3.874 kg/ha, faţă de o estimare de 5.037 kg/ha. Ce-i drept, în Insula Mare a Brăilei nu s-a început recoltarea la porumb. Revenind, chiar dacă şi la soia campania de recoltare abia a debutat, aici producţia medie realizată este net superioară estimărilor iniţiale: 3.500 kg/ha faţă de 2.618 kg/ha, cu precizarea că indicele este înregistrat doar în Insula Mare a Brăilei, singura care a început recoltarea la soia, în timp ce în zona de terasă fermierii încă mai aşteaptă.
La capitolul însămânţări, singura cultură în stadiu avansat este rapiţa, în cazul căreia deja s-a ajuns la un procent de realizare de 63% din suprafaţa estimată a fi însămânţată în această toamnă - 27.500 ha. Tot în această toamnă sunt programate însămânţări pe 72.100 ha la grâu, 26.000 ha la orz şi 2.500 ha la orzoaică de toamnă.