Mergi la conţinutul principal

Fiul lui Crăcănatu, departe de lumea tatălui

• băiatul unuia dintre cei mai de temut interlopi brăileni a ales liniştea, prietenia, simplitatea şi înţelegerea cu semenii, în detrimentul cuţitelor, pistoalelor şi perceperea taxelor de protecţie • incredibil sau nu, Cristian Gogoriţă, recunoscut în acte de către Dumitru Oprea, alias Titel Crăcănatu, duce o viaţă obişnuită, departe de scandaluri, pentru că aşa a fost educat • crescut doar de mamă, dar vizitat adesea de tată, Cristi îşi câştigă pâinea cinstit, fiind angajat la o firmă de pază din municipiu • se ţine departe de lumea interlopă, aşa cum l-a sfătuit tatăl său • pe de altă parte, e la curent cu toate ştirile mondene, bărbatul fiind un admirator înrăit al Oanei Zăvoranu • recent, acesta a fost la deschiderea oficială a clinicii medicale deţinută de vedeta tv

 

Se spune că “ce se naşte din pisică, şoareci mănâncă”, însă nu mereu este valabilă această vorbă. Este şi cazul unui fiu de interlop, care a ales să facă altceva cu viaţa lui decât să se implice în scandaluri şi reglări de conturi. A crescut normal, ca oricare alt copil, şi a fost educat să se ferească de oamenii răi, să respecte legea şi să muncească pentru bănuţii săi. În timpul liber, merge la diverse evenimente, făcând o pasiune din a se fotografia cu vedete. Vorbim de Cristian Gogoriţă, fiul lui Titel Crăcănatu, o legendă în lumea “bună” brăileană şi unul dintre cei mai de temut interlopi. Are 32 ani, munceşte la o firmă de pază şi nu a avut niciodată probleme cu legea. A fost crescut doar de mama sa, tatăl recunoscându-l în acte şi având grijă de el de la distanţă. Cristian a stat de vorbă cu reporterii “Obiectiv – Vocea Brăilei” şi le-a povestit despre copilărie, dar şi despre hobby-urile sale.

Cristian Gogoriţă este fiul lui Dumitru Oprea – zis Crăcănatu'-, şi al Valericăi Gogoriţă, potrivit documentelor oficiale pe care bărbatul ni le-a prezentat. El a fost crescut de mama sa, iar tatăl îl vizita ocazional. Părinţii şi-au văzut fiecare de drum şi şi-au refăcut viaţa alături de alţi parteneri. Chiar şi în aceste condiţii, Crăcănatu nu l-a neglijat pe Cristian. Îi aducea hăinuţe, dulciuri, jucării, în special mingi de fotbal, aşa cum îşi aminteşte fiul. Deşi vedea cum prietenii săi cresc alături de ambii părinţi, iar de Sărbători, la mesele festive, eternul absent era tatăl, Cristi nu şi-a învinovăţit niciodată părintele patern pentru dorul pe care-l simţea în acele momente din copilărie, mai ales că mama sa a încercat să-i fie atât mamă, cât şi tată, şi nu a dat greş. “Tata a avut grijă de mine mereu. Eu am locuit cu mama, în Brăila. Nu mă vizita zilnic, dar ne întâlneam pe stradă. Tata îmi aducea de îmbrăcat, bani şi dulciuri. Îmi aducea şi jucării, mingi în special. Nu i-am simţit foarte tare lipsa tatălui în copilărie, pentru că mama i-a ţinut şi lui locul. Am vrut să fie lângă mine, în unele momente, dar … De ziua mea sau de Sărbători, îmi dădea cadouri, bani. A fost greu, nu zic că nu, dar mama mi-a fost mereu aproape. Mama s-a descurcat foarte bine să mă crească. Nu am dus lipsă de nimic, în copilărie”, ne-a povestit Cristian.

 

Crăcănatu l-a ferit de lumea interlopă

Fiul lui Dumitru Oprea a fost educat să se ferească de oamenii răi, de scandaluri şi să nu încalce legea. A respectat acest lucru şi nu a fost niciodată atras de “colţurile întunecate” ale Brăilei. A absolvit ciclul gimnazial la “Anghel Salingy”, apoi a făcut şcoala postliceală la “Edmond Nicolau”, specialitatea industrie alimentară. “Mulţi colegi de-ai mei de clasă au fost şocaţi când au aflat că sunt băiatul lui Titel, dar s-au purtat normal cu mine, nu a influenţat cu nimic treaba asta”, ne-a mai spus Cristi. A fost angajat la fostul “Paco”, ca ambalator, iar în prezent este lucrător la o firmă de pază din municipiu. Îşi doreşte însă să lucreze în domeniul în care s-a specializat, numai că se împiedică de o mare problemă, extrem de actuală pentru mai toată lumea: lipsa de experienţă. “Vreau să muncesc în domeniul meu, în industrie alimentară. Dar îmi cer vechime, iar eu nu am unde să fac vechime”, a adăugat bărbatul care, în prezent, îşi câştigă pâinea din asigurarea pazei la Spitalul Judeţean, fiind un simplu angajat.

Pe lângă educaţia primită de la mama sa, Cristian a primit adesea sfaturi de la Crăcănatu. Fostul mare interlop de Brăila a încercat pe cât posibil să-l ferească de “lumea bună”, de altercaţii şi l-a învăţat să respecte legea. “Tata mi-a dat sfaturi, m-a ferit de lumea lui, să nu am şi eu problemele pe care le-a avut el. S-a mai certat, s-a mai bătut … A vrut ca eu să fiu liniştit, ceea ce sunt astăzi. De când eram mic, tata mă plimba cu maşina, ieşeam în oraş să mâncăm, îmi povestea de relaţia pe care a avut-o cu mama. Nu mi-a povestit niciodată însă despre scandalurile în care a fost implicat, el nu a vrut să-mi arate latura asta! Nici nu m-a chemat la petrecerile la care a participat, alături de lumea bună, ci doar la petreceri restrânse, dar foarte rar. Prietenii tatălui meu ştiau că sunt băiatul lui, băiatul lui Titel. N-am avut probleme, pentru că eu sunt liniştit. Nu am avut parte de bătăi, scandaluri, Doamne fereşte! Nici eu nu le-am căutat. Oraşul este liniştit, părerea mea. Mai sunt oameni răuvoitori, dar trebuie evitaţi, aşa am fost educat”, a punctat Cristian Gogoriţă.

Bărbatul locuieşte cu mama sa, care s-a recăsătorit. Mai are o soră, iar relaţia cu tatăl vitreg este una foarte bună, după cum ne-a precizat acesta.

Cristi şi-a mai amintit că, în copilărie, era tovarăş de joacă cu alţi fii de interlopi. “Am fost prieten cu copiii lui Băncuţă, când eram mici. Fata lui Nicu Ţăranu a stat pe stradă cu mine, o cunoşteam şi pe ea. Noi ne jucam normal, nu ţineam cont de cine era tata sau tatăl lor. Acum, că suntem mari, poate dăm importanţă, dar când eşti copil nu gândeşti aşa”, ne-a mai declarat fiul lui Crăcănatu.

În prezent, Cristian are o relaţie de doi ani cu o fată, care nu are legătură cu lumea interlopă. În trecut, acesta a fost îndrăgostit de o brăileancă, însă nu s-a legat nicio relaţie, deoarece fata prefera “băieţii răi”, ori fiul lui Crăcănatu este străin de cuţite, pistoale şi cârdăşii cu aceştia.

 

Cristi a dat lumea interlopă pe cea mondenă

Cristian Gogoriţă a făcut o pasiune pentru lumea mondenă din România. Este la curent cu toate evenimentele şi, când are ocazia, participă la acestea. Spre exemplu, el a participat la deschiderea clinicii medicale a Oanei Zăvoranu. Mai mult, acesta a apărut în tabloide, după ce i-a dăruit cântăreţei Andreea Bănică un tort, la finalul unui concert, aşa cum ne-a povestit chiar el.

Admiraţia pentru Oana Zăvoranu a apărut pe vremea când Cristi era în Armată, iar ea a jucat într-o telenovelă românească. De atunci, bărbatul a încercat să fie la curent cu toate ştirile despre vedetă, iar de când cu Facebook-ul, a avut ocazia de a vorbi cu ea. De altfel, i-a cerut permisiunea de a participa la deschiderea clinicii medicale, iar răspunsul Oanei Zăvoranu a fost “Da”. “Eram prieten şi cu Oana, şi cu soţul ei, pe Facebook. I-am scris Oanei mereu, o admir de mulţi ani. Mi-a răspuns frumos de fiecare dată. A fost prima oară când am văzut-o în realitate, nu are fiţe, e foarte de treabă. Eram în Armată când am văzut-o prima oară, într-un film. De atunci, am început s-o admir”, ne-a povestit fiul interlopului Crăcănatu. “Îmi place să merg la evenimente, la concerte. Am văzut-o în realitate şi pe Andreea Bănică, am apărut şi în presa tabloidă că am venit din Brăila şi i-am adus un tort. Am vrut să-i dăruiesc altceva, în afară de un buchet de flori”, a conchis Cristi.

 

Titel Crăcănatu, o legendă a interlopilor brăileni

Au trecut mai bine de 10-15 ani de când presa vuia despre altercaţiile sângeroase dintre clanurile interlope din Brăila. Liniştea s-a aşternut peste municipiu, iar “băieţii răi” s-au reprofilat, majoritatea devenind oameni de afaceri.  O legendă va rămâne, însă, Titel Crăcănatu, cândva liderul lumii interlope brăilene. Prin anii '90-2000, cartierele Obor, Hipodrom şi o parte din Chercea, precum şi Piaţa Concordia, erau controlate de Mihai Vincler şi aghiotanţii săi, Lacu Dulce era stăpânit de Stănel Corbu, cartierele Viziru şi Radu Negru erau controlate de banda fraţilor Costică şi Ghiţă Buricea, iar în Ansamblul Buzăului legea o făceau cei din gaşca fraţilor Ciocan. Toţi aceştia ascultau de o singură voce, cea a celebrului Titel Crăcănatu, potrivit unei ediţii vechi a cotidianului “Obiectiv – Vocea Brăilei”.

Şi astăzi au loc reglări de conturi între grupări mafiote, însă cazurile sunt izolate şi rare, comparativ cu perioada mai sus-amintită.

Un moment ce a rămas în istoria lumii interlope a fost cel în care Crăcănatu a făcut pace cu Nicu Ţăranu, la botezul fiicei lui Corbu. Nicu Ţăranu era duşmanul de moarte al lui Dumitru Oprea, din cauza căruia a făcut ani grei de puşcărie şi a încasat o bătaie soră cu moartea. Nedelcu Iancu, pe numele său, a dat mâna cu Crăcănatu, în semn de prietenie, la acel eveniment.

În 2016, ziarul “Obiectiv” a publicat un articol despre revoluţionarii Brăilei, printre aceştia aflându-se Crăcănatu şi Dumitrel Buricea. Ei ar fi avut rol determinant la Revoluţia din '89, aşa cum a explicat Gabriel Dămăroiu, preşedintele de onoare al Uniunii Revoluţionarilor din Brăila. “Dumitrel Buricea a avut cu băieţii lui în grijă întreg cartierul Brăiliţa şi, după cum se ştie, în zonă nu au fost probleme. (…) Despre Dumitru Oprea sau Titel Crăcănatu cum este cunoscut, ştiu că a avut în grijă întreaga zonă Hipodrom, de la uzina de apă, cu tot cu Bariera Călăraşilor”, a declarat sursa citată pentru reporterii “Obiectiv”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro