Fiul lui Corbu și un alt participant la scandal au contestat măsura arestului, după încăierarea de la OMV | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fiul lui Corbu și un alt participant la scandal au contestat măsura arestului, după încăierarea de la OMV

* cei doi inculpați trimiși în spatele gratiilor după altercația de pe Șoseaua Buzăului, din zona benzinăriei OMV, vor afla joi dacă își recapătă libertatea * sâmbătă, Corbu Belgian, fiul interlopului Stănel Corbu, și Olaru Marian au fost arestați pe o perioadă de 30 de zile, însă aceștia au formulat contestație * inițial, cauza ajunsă la Tribunalul Brăila urma să fie soluționată pe 31 august, însă s-a amânat pentru joi, 2 septembrie

 

Cei doi arestați din dosarul «Scandalul de la OMV» vor afla în cursul zilei de joi dacă scapă sau nu din spatele gratiilor. Inculpații Corbu Belgian, fiul interlopului Stănel Corbu, și Olaru Marian au fost arestați pe o perioadă de 30 de zile, însă aceștia au formulat contestație. Inițial, cauza ajunsă la Tribunalul Brăila urma să fie soluționată pe 31 august, însă s-a amânat pentru joi, 2 septembrie, după cum au transmis reprezentanții Tribunalului Brăila.

După altercația violentă de pe șoseaua Buzăului, intersecție cu Șoseaua de Centură, produsă vineri în jurul prânzului, polițiștii au efectat cercetări și au dispus reținerea a cinci persoane, dintre care doar două au fost însă arestate.

 

Încăierarea între grupări rivale începuse mai devreme

În motivarea transmisă de la Judecătoria Brăila, instanța care a dispus măsura de arest față de cei doi inculpați, se arată că, la data de 27 august, în jurul orei 12.00, M.C., Olaru Marian și C.A.V. s-au încăierat, lovindu-se reciproc cu arme albe, scaune și pietre, cu C.C. și N.A.A. în sprijinul celor doi venind imediat după iscarea conflictului Corbu Belgian, M.G. și încă o persoană neidentificată.

Pe parcursul desfășurării conflictului, C.C. și Olaru Marian au folosit fiecare câte un obiect tăietor înțepător cu care aceștia și-au provocat leziuni în mod reciproc, urmare cărora au fost necesare acordarea de îngrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgență Brăila. “Urmare a activității infracționale a celor două grupuri, s-a tulburat ordinea și liniștea publică în interiorul stației peco OMV, fiind îngreunată activitatea comercială a acestuia în sensul că atât clienților stației, cât și angajaților, li s-a creat o stare de temere”, arată judecătorul.

De asemenea, în încercarea de a scăpa de atacurile violente ale lui C.C., numitul Olaru Marian s-a urcat la volanul autoturismului său, ocazie cu care a provocat un accident rutier pe Centura Brăilei, blocând astfel circulația în zonă, accident care a avut doar pagube materiale.

Prin ordonanța organelor de cercetare penală din 27 august, s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții Corbu Belgian, cercetat pentru infracțiunea de încăierare, tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare; Olaru Marian, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de încăierare, tulburarea ordinii și liniștii publice, folosire fără drept de obiecte periculoase și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, dar și față de alți scandalagii.

În fapt, din ansamblul mijloacelor de probă a rezultat că, la data de 27 august, în jurul orei 12.00, în incinta stației peco OMV din municipiul Brăila, la intersecția Șoseaua Buzăului cu Șoseaua de Centură, tabăra formată din inculpații Olaru Marian, M.C. și C.A.V. s-a ciocnit violent și spontan cu tabăra formată din suspecții C.C., Corbu Belgian, în sprijinul cărora au mai venit și inculpații N.A.A. și M.G., precum și alți autori neidentificați. “În aceste împrejurări, în încleștarea creată, inculpații s-au lovit reciproc folosind obiecte ascuțit - tăietoare, contondente, în urma cărora au rezultat suferințe fizice și leziuni traumatice suferite de cei implicați în încăierare. În plus, relațiile de conviețuire socială referitoare la ordinea și liniștea publică au fost grav lezate, în condițiile în care actele de violență asupra persoanelor și bunurilor aparținând OMV Petrom, amenințările proferate de participanții la încăierare, au fost săvârșite în plină zi, într-un loc public, respectiv în interiorul stației OMV, dar și în proximitatea acesteia”, au motivat judecătorii.

 

Înarmați cu cuțite și o macetă

În zona stației OMV, arată magistrații, se aflau mai multe persoane, angajați ai benzinăriei și alți cetățeni, iar manifestările inculpaților au fost de natură să creeze o stare de primejdie, de indignare și scandal public, atât în rândul oamenilor aflați la locul comiterii faptelor, cât și în rândul colectivității din municipiul Brăila, în condițiile în care evenimentul a fost preluat rapid și adus la cunoștința cetățenilor prin intermediul presei locale.

Totodată, anchetatorii au stabilit că inculpații C.C., C.A.V., M.G., N.A.A., Olaru Marian, au purtat și au folosit, fără drept, în locuri special amenajate pentru distracție, respectiv pe terasa restaurantului din incinta stației de benzină OMV de pe șoseaua Buzăului, cuțite și o macetă, cu care s-au agresat reciproc în conflictul spontan.

Potrivit anchetatorilor, anterior unui conflict din vulcanizare, între Olaru și C.C. avusese loc un conflict în incinta PECO, conflict în care mai fuseseră angajați și M.C. de partea lui Olaru și alte două persoane în sprijinul lui C.C. În urma conflictului, Olaru s-a urcat la volanul mașinii și a vrut să fugă, dar pe șoseaua de centură a provocat un accident, lovind o altă mașină. Solicitarea de prelevare de probe biologice a survenit ca urmare a acestui accident, însă inculpatul a refuzat să dea probe în vederea stabilirii alcoolemiei.

La data de 28 august, magistrații Judecătoriei Brăila au admis propunerea de arestare a procurorilor, față de cei doi inculpați, aceștia fiind încarcerați în Arestul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro