Trimis în judecată, anul trecut, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de unelte de pescuit interzise de lege, Ionel Malinche, din comuna Tichileşti, a fost achitat de instanţa de fond a Judecătoriei Brăila, pe motiv că fapta penală nu a fost săvârşită de către inculpat, ci de către altă persoană, respectiv tatăl său, Marin. Potrivit acuzării, în urma unei percheziţii efectuate pe 14 martie 2012 de lucrători din cadrul Secţiei 2 de Poliţie Rurală Chiscani, la domiciliul inculpatului din Tichileşti fuseseră găsite nu mai puţin de 11 plase monofilament, având lungimea totală de 596 metri.
Procurorii au declarat recurs împotriva sentinţei judecătoreşti, însă Curtea de Apel Galaţi a respins recursul, iar Ionel Malinche a fost achitat definitiv. În aceste împrejurări, procurorul care a participat la proces s-a sesizat din oficiu în legătură cu săvârşirea de către Marin Malinche, tatăl celui găsit nevinovat, a infracţiunii de deţinere fără drept de unelte de pescuit monofilament. Astfel, tatăl s-a ales cu dosar penal, fiind trimis în judecată, săptămâna aceasta, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.
Audiat fiind, inculpatul Marin Malinche a declarat că în ziua percheziţiei fusese plecat de acasă şi că, atunci când a revenit la domiciliu, i-a găsit pe poliţişti scotocindu-i prin gospodărie. În acel moment, se aflau acasă soţia şi fiul lui Marin, Ionel Malinche. Într-adevăr, în urma percheziţiei, oamenii legii au găsit 11 plase monofilament pe care Marin Malinche le depozitase într-o magazie. Bărbatul le-a spus anchetatorilor că în anul 2010, în timp ce se afla la cosit, a observat pe marginea unui canal de irigaţii mai multe plase de pescuit, pe care le-a luat cu el acasă.
Bărbatul a mai declarat că le-a povestit soţiei şi fiului despre plasele găsite întâmplător pe canalul de irigaţii, aproape de Dunăre, afirmaţie susţinută de aceştia (în momentul audierii ca martori). Cazul a fost trimis instanţei de fond a Judecătoriei Brăila, spre soluţionare.