Firma care pregătește birourile din Casa Tineretului pentru angajații Primăriei și CJ a fost amendată de Poliția Locală | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Firma care pregătește birourile din Casa Tineretului pentru angajații Primăriei și CJ a fost amendată de Poliția Locală

* sancțiunea în valoare de 2.500 lei a fost dată după ce angajații societății din Galați au fost prinși în flagrant în timp ce depozitau deșeuri inerte pe un teren din spatele Palatului Agriculturii

 

 

 

 

O firmă din Galați a fost amendată cu 2.500 lei de Poliția Locală Brăila, după ce angajații acesteia au fost surprinși în timp ce aruncau deșeuri inerte pe domeniul public, în spatele Palatului Agriculturii din municipiu. Este vorba despre S.C. Nadal Volt Energy. S.R.L., cu sediul în sat Țepu, jud.Galați, sancțiunea contravențională fiind aplicată, în data de 30 septembrie,  conform Anexei H.C.L.M. Brăila  nr.5/2003 – pentru depozitare de deșeuri inerte pe domeniul public. Din câte se pare, firma în cauză nu a contestat amenda și s-a conformat imediat, eliberând terenul în cauză de deșeurile aruncate ilegal.

Surse din cadrul administrației locale precizează că materialele inerte proveneau din interiorul Casei Tineretului, unde ”Nadal Volt Energy” lucrează pentru amenajări interioare, fiind contractată de Consiliul Județean să pregătească partea de birouri a imobilului, acolo unde angajații CJ și ai Primăriei urmează să își mute activitatea, pentru perioada în care Palatul Administrativ va intra în reabilitare. După cum v-am informat, mutarea angajaților celor două instituții este preconizată pentru anul viitor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro