Mergi la conţinutul principal

Finantele brailene, mulse de 100 de miliarde

Pentru prima oara in analele justitiei brailene postdecembriste, autorul unei mega-evaziuni este condamnat la o pedeapsa privativa de libertate. Stefan Ilie, in virsta de 50 de ani, patronul SC "Sieg Impex" SRL Braila, individ nominalizat cu un prejudiciu de peste 100 de miliarde de lei vechi pricinuit statului roman - cel care a reusit sa "fenteze" ANAF timp de patru ani - a primit 5 ani de inchisoare cu executare, plus 2 ani pedeapsa complementara constind din interzicerea unor drepturi civile, pentru evaziune fiscala si fals in inscrisuri. Pedeapsa, pronuntata in ziua de 17 aprilie 2008, poate ramine definitiva in zece zile de la pronuntare, daca nici inculpatul, nici procurorii nu declara apel. Trimis in judecata in iulie 2006, de catre anchetatorii DNA si cercetat in stare de libertate, Stefan Ilie s-a prezentat la proces abia la al patrulea termen, mai precis pe data de 11 noiembrie 2006. Intrucit la urmarirea penala nu s-a reusit identificarea unor bunuri mobile sau imobile pe care sa se puna sechestru asigurator, Finantele Publice si-au luat adio de la suma de 10.131.595 lei noi, paguba pricinuita de patronul evazionist. Ilie nu a avut interdictie de a parasi localitatea si nu a fost arestat preventiv. SC "Sieg Impex" SRL Braila - societatea prin care inculpatul si-a derulat "afacerile" - este dizolvata inca de acum doi ani. Cercetarile s-au extins pe raza judetelor Calarasi si Constanta, intrucit mai sint si alti afaceristi implicati in mega-teapa pusa la cale de brailean. Potrivit legii, pedeapsa pentru faptele comise de Ilie este inchisoarea de la 2 la 8 ani.

Stefan Ilie a fost anchetat de DNA Galati

Intrat in vizorul Departamentului National Anticoruptie (DNA), intrucit prejudiciul cauzat statului depasea 500.000 de euro, conform Legii 241/2005, Stefan Ilie a desfasurat activitati comerciale cu cereale, in principal achizitii, care-i ofereau posibilitatea legala de recuperare a taxei pe valoarea adaugata (TVA). In perioada ianuarie - iunie 2005, pentru a majora valoarea TVA deductibil, precizeaza acuzarea, "inculpatul a evidentiat in contabilitatea firmei operatiuni fictive, creind un prejudiciu bugetului consolidat al statului in suma de 101.315.950.000 de lei ROL". Din totalul prejudiciului, 72,9 miliarde de lei reprezenta TVA, 22,8 miliarde de lei accesorii TVA, 4,2 miliarde de lei impozit pe profit si 368 milioane de lei accesorii impozit profit. Potrivit DNA - Serviciul Teritorial Galati, cele mai multe firme cu care patronul brailean a facut afaceri ori nu mai functioneaza ori nu au fost gasite la sediul declarat, ori au fost cesionate unor indivizi cercetati de politie, dati in urmarire generala sau fugiti peste granita. Alti parteneri de afaceri de-ai inculpatului au declarat ca nici nu-l cunosc. Au existat destule nereguli in afacerea "Sieg Impex SRL". Spre exemplu, precizeaza acuzarea, cantitatile de marfuri livrate zilnic erau atit de mari, incit ar fi fost imposibil de transportat intr-un timp asa de scurt, cum reiese din acte. Totodata, desi valorile vehiculate erau uriase, de ordinul miliardelor si zecilor de miliarde de lei, plata nu s-a facut prin banca, ci in numerar sau pe baza de chitante. Anchetatorii spun ca, in mai multe rinduri, braileanul a dat dispozitii verbale contabililor, spunindu-le sa intocmeasca in fals mai multe chitante din care sa rezulte ca ar fi imprumutat SC "Sieg Impex" SRL, asta ca sa echilibreze balanta dintre banii intrati in firma si banii cheltuiti. Pe de alta parte, s-a constatat ca cele aproximativ 263 de facturi fiscale inregistrate in evidenta contabila a firmei, fie nu apartin societatilor emitente, fie nu au fost corect completate, fie exprima operatiuni desfasurate anterior datei emiterii lor. "Toate ilegalitatile constatate au urmarit diminuarea TVA-ului colectat prin majorarea TVA deductibil pentru achizitiile de cereale si marfuri pe baza de facturi fiscale fictive, precum si diminuarea profitului societatii prin inregistrarea in contabilitate a unor costuri nereale", precizeaza procurorii DNA. Cu toate acestea, Stefan Ilie s-a declarat nevinovat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro