Finalizarea cu succes a Acordului cu FMI înseamnă începutul ieşirii din criză | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Finalizarea cu succes a Acordului cu FMI înseamnă începutul ieşirii din criză

Traian Băsescu a ţinut în Parlament un discurs întâmpinat cu aplauze de reprezentanţii puterii, în cadrul căruia şi-a expus poziţia în legătură cu felul în care Guvernul şi Legislativul pot satisface interesul naţional al României. "Sunt nevoit să îmi reînnoiesc apelul la responsabilitate adresat formaţiunilor politice din Parlamentul României. România se poate îndrepta în curând spre încheierea cu succes a Acordului cu FMI.

Obiectivul principal al acestui acord a fost evitarea derapajului în domeniul echilibrelor macroeconomice. Încheierea cu succes a acestui acord ar însemna că România a ieşit din situaţia de criză, a pericolului de instabilitate macroeconomică, ar însemna că România a reuşit să aplice un program de reforme care elimină consecinţele unor comportamente economice şi ale unor politici publice în domeniul bugetar despre care se poate spune că au fost cel puţin neadecvate", a subliniat Traian Băsescu, arătând că toate partidele trebuie să fie conştiente, în acest moment, că România nu poate cheltui mai mult decât produce.

"Finalizarea acestui acord ar marca începutul ieşirii României din criză", a insistat şeful statului

Băsescu a arătat că încheierea cu succes al acestui Acord ar conduce, în esenţă, la încheierea crizei de credibilitate externă a României de pe pieţele financiare internaţionale, ceea ce ar influenţa pozitiv capacitatea ţării noastre de a aplica măsuri de stimulare a economiei. "Aceasta ar reprezenta un răspuns eficient la efectele crizei economice. Consecinţele directe ale creşterii credibilităţii României în plan economic ar fi pozitive în primul rând, pentru că România ar redeveni atractivă pentru investiţiile străine, iar sporirea investiţiilor străine ar conduce la creşterea numărului locurilor de muncă şi la creşterea veniturilor", a arătat preşedintele.

"Dacă acest acord cu FMI, Uniunea Europeană şi Banca Mondială se finalizează cu succes, atunci România îşi poate redobândi credibilitatea pe pieţele financiare şi poate redeveni atractivă pentru investiţiile străine directe. Finalizarea acestui acord ar marca începutul ieşirii României din criză", a insistat şeful statului, adăugând că această şansă a ţării noastre se poate materializa prin îndeplinirea condiţionalităţilor discutate cu reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro