• marți, 11 martie, în intervalul orar 17:00-20:00, polițiștii Serviciului Rutier au acționat în zona localităților Unirea și Silistraru, dar și pe sectoarele de drum DN 21 și DN 2B adiacente celor două localități • au fost testați 45 de șoferi cu aparatele din dotare și aplicate 25 de sancțiuni contravenționale • scopul acțiunii a fost de reducere a riscului rutier și creșterea gradului de disciplină rutieră în rândul participanților la trafic
Polițiști rutieri în acțiune pe drumuri naționale din județ, pentru prevenirea accidentelor rutiere. La data de 11 martie, în intervalul orar 17:00-20:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au acționat, pe raza localității Unirea și Silistraru și pe sectoarele de drum DN 21 și DN 2B adiacente celor două localități. Controalele au fost desfășurate în scopul de a reduce riscul rutier și de a crește gradul de disciplină rutieră în rândul participanților la trafic. ”Au fost organizate filtre rutiere, testați 45 de șoferi cu aparatele din dotare și aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 10.000 de lei, conform O.U.G nr. 195/2002. O prioritate a polițiștilor a fost scoaterea din trafic a șoferilor care au reprezentat un pericol pentru ceilalți participanți. Au fost depistați doi conducători auto, cărora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii, dintre care unul pentru depășirea limitei legale de viteză cu peste 70 km/h și unul pentru depășire neregulamentară. Un alt autovehicul avea înmatricularea suspendată.”, au spus polițiștii.
Polițiștii îndeamnă toți participanții la trafic să respecte legislația rutieră și să adopte un comportament preventiv. Prin respectarea regulilor de circulație, arată oamenii legii, putem contribui împreună la reducerea numărului de accidente și la salvarea de vieți.