O treime din donaţia FIFA va fi folosită pentru achiziţionarea şi transportul alimentelor, care vor reprezenta raţii standard pentru 25.000 de familii sau 150.000 de oameni pentru o perioadă de o lună. Celelalte două treimi vor sprijini activităţile Crucii Roşii în Somalia.
Crucea Roşie se aşteaptă să ajute peste un milion de oameni în următoarele luni cu programe în sudul şi centrul Somaliei, zone aflate în criză de alimente.
FIFA s-a mai implicat în trecut în ajutorarea altor ţări care au avut nevoie ca Japonia, Haiti, Pakistan, China, Chile sau ţările din sud-estul Asiei afectate de tsunamiul din decembrie 2004.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.