Fiecare cu o caramida!

Totul e relativ, fie ca o zice Einstein, un galatean sau un brailean. Acest viitor pe care il privim cu un tremurici confuz tine de variabile pe care, bineinteles, nu le putem controla. Nu putem spera la o fuziune, in mare parte din cauza orgoliilor culturale, economice si politice si nu putem nici sa speram ca acestea se vor schimba in timp. Desigur, ramine aceasta punte care ne leaga steril pe unii de ceilalti si mai mult ne amageste decit ne multumeste.
Devine hilar atunci cind realizezi ca o plimbare de la un capat la celalalt al orasului iti ia mai mult decit drumul de la un oras la altul.
Proiectele sensibile, fricoase, care au rosit la cel mai mic impediment si si-au dovedit frivolitatea de-a lungul timpului au fost multe si or sa mai fie. Nu ne schimbam noi naravurile, ci preferam, unii, sa privim de jos in sus la acea tinta intangibila a unei legaturi.
M-am aflat de multe ori in discutii cu prieteni sau colegi cu referire la "dilema" de mai sus si am fost uneori uimit de competitivitatea neloiala pe care si-o manifesta fata de orasul vecin. E greseala noastra ca nu ne vedem lipsurile atunci cind chiar le avem, iar Dumnezeule (!), competitivitatea a adus multe fenomene din care inca se moare de foame. In acelasi timp, am avut norocul sa particip si la discutii din cealalta tabara si ele au fost cam asemanatoare, tintind de data aceasta celalalt oras. Ne manifestam personalitatile, deh!
E cit se poate de evident ca iarasi tine de oamenii mici, asa cum ne numesc cei de sus, aia mari, cu ceafa lata, care invirt din deget si le apar sosele in fata. Mentalitatea ne impiedica sa facem ceva, orgolii care ne distrug pe noi si pe altii de dupa noi. Oricum ar fi, si orgoliul e relativ. Iar Galati-Braila, Braila-Galati, e dulcele parfum al unui vis pe care doar ti se pare ca l-ai avut.