La sfârşitul lunii noiembrie va avea loc Festivalul de teatru brăilean, o ediţie de tranziţie, realizată în timp record şi bani mai puţini. Directorul teatrului, Mircea Bodolan, a precizat că va fi dedicată comeniei şi va aduce la Brăila unele dintre cele mai bune spectacole din ţară, de la Baia Mare, Alba Iulia, Galaţi, Bucureşti, Giurgiu, teatrul din Schumen, Bulgaria şi două spectacole prezentate la Festivalul de la Piatra Neamţ, realizate de Radu Afrim şi Alexandru Dabija. Brăila intenţionează să se prezinte cu două spectacole. Unul care se va finaliza sigur este "Lecţia" de Eugen Ionesco, regizat de Ciprian Nicolăiasa, în care va juca regizorul alături de Flori Popa şi Silvia Tariq, iar cel de-al doilea este "Scandal în spatele scenei", de Michael Frame, regizat de Radu Nichifor. "Dacă acest spectacol nu va fi gata, voi decide, împreună cu Consiliul Artistic al teatrului, ce spectacol vom prezenta. Spectacole vor fi şi în spaţii neconvenţionale. La «Understage» vor fi prezentate cel puţin două spectacole.
De asemenea, vor fi lansări de cărţi, colocvii, recitaluri de pian şi concerte de folk cu Raul Cârstea, Neculai Constantin şi «Brumariada» susţinut de Tic Petroşel şi Marlene Hristea, care aduce cu recitalurile lui Jacques Brel. Nu am avut un studiu de marketing, dar din informaţiile pe care le-am avut, şi din ce ştiu eu că aşteaptă publicul de la teatru, comedia este dorită. În plus, se pare că mare parte din publicul brăilean a fost dezamăgit de câte ceva din teatru şi în ultima vreme interesul pentru teatru a cam scăzut şi trebuie să le stârneşti interesul ca să-i aduci înapoi", a explicat directorul Mircea Bodolan. Noul secretar literar, Ciprian Buzoianu, a precizat că stagiunea va fi una echilibrată, va avea spectacole şi pentru liceeni, dar şi pentru cei de vârsta a doua, a treia. Detalii despre spectacolele din festival vor fi prezentate peste o săptămână.